Ioan 6, 5–14

„În vremea aceea, ridicându-Și Iisus ochii și văzând că mulțime mare vine la El, a zis către Filip: De unde vom cumpăra pâine ca să mănânce aceștia? Iar aceasta o zicea ca să-l încerce, că El știa ce avea să facă. Filip I-a răspuns: Pâini de două sute de dinari nu le vor ajunge, ca să ia fiecare câte puțin. Și a zis Lui unul dintre ucenici, Andrei, fratele lui Simon-Petru: Este aici un băiat care are cinci pâini de orz și doi pești. Dar ce sunt acestea la atâția? Și a zis Iisus: Spuneți oamenilor să se așeze. Și era iarbă multă în acel loc. Deci au șezut bărbații, în număr ca la cinci mii. Atunci Iisus a luat pâinile și, mulțumind, a dat ucenicilor, iar ucenicii, celor ce ședeau; asemenea și din pești, cât au voit. Iar după ce s-au săturat, a zis ucenicilor Săi: Adunați fărâmiturile care au rămas, ca să nu se piardă ceva. Deci, au adunat și au umplut douăsprezece coșuri de fărâmituri, care au rămas de la cei ce au mâncat din cele cinci pâini de orz. Iar oamenii, văzând minunea pe care a făcut-o, ziceau: Acesta este într-adevăr Prorocul, Care avea să vină în lume.”

Înmulțirea pâinilor

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XLIX, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 569-570

„... când a înmulțit pâinile, minune cu mult mai mică decât toate celelalte, atunci (Iisus) Își ridică ochii la cer. Pentru ce? Pentru ca să ne arate Dumnezeirea și omenirea Sa, dar în același timp să ne și învețe să nu ne așezăm la masă până ce nu mulțumim Celui Ce ne-a dat hrana.
Dar pentru ce nu face pâine din nimic?

(...) ca să ne învețe chiar prin fapte că toate cele văzute sunt lucrurile Lui și creaturile Lui și ca să ne arate că El este Cel Care face ca pământul să rodească, Cel Care a spus la începutul lumii: Să răsară pământul iarbă verde (Facerea 1, 11); și: Să scoată apele vietăți, ființe cu viață în ele (Facerea 1, 20). Aceasta nu-i o minune mai mică decât înmulțirea pâinilor, chiar dacă vietățile din apă n-au fost create din neființă, ci din apă. (...) Acesta era un semn că Hristos stăpânește și pământul și marea.

Domnul Hristos făcea totdeauna minuni cu cei bolnavi; acum săvârșește o minune prin care face bine la toți, pentru ca și cei mulți să nu fie numai privitorii minunilor săvârșite asupra altora, ci să se bucure și ei de darul Lui. (...)

Și altceva mai învățăm de aici; aflăm de filozofia ucenicilor față de cele de neapărată trebuință vieții; ne face să cunoaștem cât de puțin țineau ei la hrană. Erau doisprezece oameni și aveau pentru hrana lor numai cinci pâini și doi pești. Atât de puțin preț puneau ei pe cele trupești! Erau lipiți numai de cele duhovnicești! Și nici pe acestea puține nu le-au oprit pentru ei, ci le-au dat când li s-au cerut. De aici trebuie să învățăm că chiar dacă avem puțin, și acest puțin al nostru să-l dăm celor săraci. Când li s-a poruncit să aducă cele cinci pâini, ucenicii n-au spus: De unde vom mai avea hrană? Cu ce ne vom potoli foamea noastră?, ci au ascultat îndată.”