Ioan 9, 39–41; 10, 1–9

„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi. Și au auzit acestea unii dintre fariseii care erau cu El și I-au zis: Oare și noi suntem orbi? Iisus le-a zis: Dacă ați fi orbi, n-ați avea păcat. Dar acum ziceți: Noi vedem. De aceea, păcatul rămâne asupra voastră. Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe ușă în staulul oilor, ci sare pe altă parte, acela este fur și tâlhar. Iar cel ce intră pe ușă este păstorul oilor. Portarul deschide acestuia și oile ascultă de glasul lui, iar păstorul cheamă oile sale pe nume și le mână afară. Și, când scoate oile, merge înaintea lor și oile merg după el, căci cunosc glasul lui. Iar după un străin ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor. Această pildă le-a spus-o Iisus, dar ei n-au înțeles ce înseamnă cuvintele Lui. Deci, iarăși a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt ușa oilor. Toți câți au venit mai înainte de Mine sunt furi și tâlhari, dar oile nu i-au ascultat. Eu sunt ușa. Dacă va intra cineva prin Mine, se va mântui; și va intra și va ieși și pășune va afla.”

Iisus Hristos - Dumnezeu adevărat și om adevărat

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Epistole, Partea a Doua, Scrieri, 7, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 81, p. 233

„Termenul «lucrarea teandrică» e o îmbrățișare deodată a lucrării dumnezeiești și omenești. Învățătorul a creat un termen corespunzător îmbrățișând, cum am spus, în rostire pe amândouă și, exprimând-o, aceasta în chip unitar, a indicat concentrat lucrarea îndoită a Celui îndoit după fire. Căci după ce a spus mai înainte: «nelucrând cele dumnezeiești în modul lui Dumnezeu, căci nu era Dumnezeu simplu, dar lucrând cele dumnezeiești prin fire, căci era Dumnezeu după fire, însă prin trupul unit cu El după ipostas, nici cele omenești, în modul omenesc, căci nu era om simplu, dar lucrând în chip natural cele omenești, căci era om prin fire, dar cu stăpânirea dumnezeiască, nefiind dus de vreo nevoie și prin sila naturală ca noi spre lucrarea lor», a împletit lucrarea Lui dumnezeiască și omenească după fire, arătând că nici una din ele nu era fără cealaltă, ci cunoscute una în alta și una prin alta prin întrepătrunderea reciprocă (συ φυως), pentru unirea lor nedesfăcută le-a exprimat pe amândouă printr-un termen unitar în chip concentrat. Prin acest termen a arătat pe de o parte că lucra cele dumnezeiești și cele omenești deși nici în modul lui Dumnezeu, nici în cel al omului, căci, cum am spus, nu era Dumnezeu simplu, nici om simplu; totuși, lucrându-le cu adevărat, adeverea deosebirea lucrărilor naturale. Pe de altă parte, cuprinzându-le pe acestea și exprimându-le sinoptic prin termenul potrivit de lucrarea teandrică, ne-a învățat unirea lor de nedespărțit.”