Istoria creştinismului (CMLXVI): Conciliul II Vatican (1962-1965) (XVIII)

Lucrările Conciliului II Vatican s-au încheiat într-un cadru festiv, la 8 decembrie 1965. Ceremonia condusă de papa Paul al VI-lea (1963-1978) s-a desfăşurat în prezenţa a optzeci şi una de delegaţii guvernamentale, a nouă organizaţii internaţionale şi a unui număr impresionant de credincioşi. În opinia părintelui Stăniloae, în special datorită primatului papal, conciliul „nu deschide deocamdată perspective pentru o apropiere doctrinară a Bisericilor, ci, dimpotrivă, ridică obstacole şi mai mari în calea ei“. Receptarea deciziilor Conciliului II Vatican în Biserica Romano-Catolică se reflectă în măsuri concrete luate de papa Paul al VI-lea. Astfel, a avut loc o colaborare mai intensă cu episcopatul şi o „internaţionalizare“ a membrilor Curiei. La 18 august 1967, printr-o constituţie apostolică, papa anunţa intenţia de a reforma Curia: a fost redus numărul congregaţiilor de la douăsprezece la nouă, şefii lor formând împreună cu cardinalul-secretar (prim-ministru) un cabinet sau un guvern. În subordinea cabinetului erau Secretariatul pontifical (Ministerul de Interne) şi Consiliul pentru afacerile publice ale Bisericii (Ministerul de Externe). De asemenea, s-a instituit Prefectura economică (Ministerul de Finanţe şi Curtea Supremă de Conturi), iar papa a renunţat la dreptul tradiţional de preşedinţie a unor congregaţii. Datorită faptului că membrii de drept ai congregaţiilor erau numiţi dintre episcopii diecezani, se asigura posibilitatea tuturor ţărilor să aibă reprezentanţi în forurile conducătoare ale Bisericii. Fiecare congregaţie era condusă de un prefect cu rang de cardinal, care, împreună cu ceilalţi membri ai Curiei, nu mai erau aleşi pe viaţă, ci doar pentru cinci ani, mandatul lor putând fi prelungit. Mandatul lor înceta însă automat la moartea papei, pentru ca următorul papă să nu fie constrâns să accepte colaboratori aleşi de altcineva. Pentru rezolvarea unor disensiuni privind competenţele congregaţiilor sau problemele juridice din cadrul structurilor bisericeşti, s-a instituit Signatura Apostolică (Curtea Supremă de Justiţie) şi Curtea de Justiţie Administrativă.