Istoria creştinismului (MCCCVI): Biserica Ortodoxă Română din Basarabia în perioada 1812-1918 (XXIX)

Încă din anul 1905 a început în Basarabia o mişcare naţională, preoţii cerând introducerea limbii române în Biserică şi în şcoală şi publicaţii proprii. Mulţi doreau ca Biserica să scape de sub controlul Statului, preoţii de sub absolutismul episcopal şi de sub presiunea circularelor şi a formalismului consistorial. În acelaşi an se introduce principiul alegerii protopopilor (blagocini), a protopopilor-ajutători şi a revizorilor. Congresul preoţilor din 1905 a cerut autonomia Bisericilor de la marginile Imperiului, deci şi din Basarabia, sub conducerea unor mitropoliţi, dependenţi de patriarh. Acelaşi Congres a cerut ca în satele româneşti să se rostească predici în limba poporului, iar în Seminarul din Chişinău să se introducă „studiul limbii moldoveneşti“, precum şi „cântarea moldovenească“. Tot Congresul din 1905 a hotărât să se reînfiinţeze tipografia, în care să se editeze cărţi de slujbă şi de învăţătură, precum şi ziare în limbile populaţiilor de aici: română, ucraineană şi bulgară. Cel mai reprezentativ dintre ierarhii din Basarabia la începutul secolului XX a fost arhiepiscopul Serafim Ciciagov (1908-1914), fost colonel, care, sub influenţa cunoscutului preot Ioan Serghiev din Kronstadt, a făcut studii teologice, s-a preoţit, s-a călugărit în Lavra „Sfântul Serghie“ de lângă Moscova, apoi a fost hirotonit episcop. A fost un reprezentant tipic al naţionalismului rusesc şi al absolutismului politic, adept convins al ideii că regenerarea Rusiei nu se poate face decât prin Biserică, refractar la orice încercări de înnoire. Era firesc să nu înţeleagă aspiraţiile legitime ale credincioşilor din Basarabia, astfel încât a împiedicat introducerea limbii naţionale în slujbe, a urmărit pe preoţii şi călugării care militau pentru cultivarea limbii şi a culturii româneşti, a încercat, pe diferite căi, să insufle credincioşilor basarabeni ataşamentul faţă de Rusia şi de ţar.