Istoria creştinismului (MCCCXIII): Biserica Ortodoxă Română din Basarabia în perioada 1812-1918 (XXXVI)

La începutul secolului al XX-lea, în Basarabia au existat cărturarii de seamă, traducători şi autori de articole: preoţii Mihail Plămădeală, Nicolae Stoicov, Ieremia Cecan (Ciocan), Teodor Bogos, Alexandru Baltaga din Călăraşi, Vladimir Baltaga, tânărul poet Alexie Mateevici (1888-1917) şi alţii. În 1904 şi-a început activitatea Societatea istorico-arheologică-bisericească din Basarabia, cu sediul la Chişinău, sub conducerea unui comitet, cu scopul de a face cercetări de istorie locală. Până în 1919 a publicat Revista Societăţii (nouă volume), dar în limba rusă, continuându-şi apoi activitatea până în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dar în limba română. Cel mai activ colaborator din această primă perioadă a fost profesorul Iosif Parhomovici. În anul 1912 s-a deschis, tot la Chişinău, Muzeul istoric-bisericesc, cu exponate din trecutul eparhiei sau din alte părţi. Dintre intelectualii mireni, majoritatea cu studii teologice, menţionăm pe: Pantelimon Halippa (academician; luptător pentru unitatea naţională, vicepreşedinte ş1917ţ şi preşedinte ş1918ţ al Sfatului Ţării, ministru al Basarabiei în guvernele României după 1918), Ion Inculeţ, Ion Pelivan, Daniil Ciugureanu, Pantelimon Erhan, Ştefan Ciobanu, viitor profesor universitar şi membru al Academiei Române, profesorii Iustin Frăţiman, Nicolae Popovschi, Vasile Stroescu (1845-1926), un militant pentru realizarea unităţii statale, care a acordat ajutoare masive şcolilor româneşti şi altor instituţii de cultură din Transilvania. Alături de ei au militat pentru unirea Basarabiei cu România, act proclamat de Sfatul ţării din Chişinău, la 27 martie 1918, ieromonahii Gurie Grosu şi Dionisie Erhan, preotul Alexandru Baltagă şi alţii. Astfel, teritoriul dintre Prut şi Nistru revenea la ţara-mamă, deschizându-se drumul spre o viaţă nouă, de libertate şi cultură naţională pentru românii dintre Prut şi Nistru.