Istoria creştinismului (MCCCXXXV): Filaret Musta, episcopul Caransebeşului (III)

După moartea episcopului Nicolae Popea (27 iulie/8 august 1908), împăratul, la propunerea Guvernului maghiar, a refuzat să recunoască alegerea pentru scaunul vlădicesc vacant al Eparhiei Caransebeşului pe protosinghelul Filaret Musta (1839-1931). În anul 1919, când episcopul Miron Cristea a devenit mitropolit primat, bănăţenii l-au dorit conducător spiritual pe Filaret Musta, însă, considerându-se a fi prea bătrân a fost ales Iosif Traian Bădescu. În anul 1921, Filaret Musta „urcă ultima treaptă, după ce 51 de ani servise Biserica în aureola celui mai admirabil chip al umilinţei şi a unei proverbiale modestii, aceea a arhieriei, după care n-a alergat niciodată“ (I. D. Suciu). Prin această alegere se repara şi nedreptatea făcută în 1908, când contele Apponyi a refuzat să confirme alegerea lui ca episcop al Caransebeşului. În 1919, la întrunirea primului Senat al României, călugărul de la Caransebeş a fost ales preşedinte de onoare al primului Senat al României, iar după aceea i s-a oferit conducerea grupului parlamentar bănăţean. Iată ce spunea arhiereul Filaret Musta despre sine: „…În întreaga mea viaţă am căutat să-mi împlinesc datorinţele mele legate de posturile ce mi s-au încredinţat de Biserică, fără considerare la vreo recunoştinţă şi fără a o aştepta… Trecutul îmi este martor că n-am râvnit după episcopie. O puteam avea în 1889, dară, din considerente binecuvântate, am declinat-o de la mine. Biserica din Eparhia Caransebeşului, prin votul Sinodului eparhial, în anul 1908 m-a distins, alegându-mă episcop, dorinţa Bisericii eparhiale însă s-a zădărnicit prin guvernul unguresc. Sufletul meu s-a mâhnit, dar nu s-a rănit prin vrăjmăşia guvernului, ostil Bisericii şi neamului nostru, ba am fost mândru de această vrăjmăşie, bine ştiind că simţămintele mele naţionale, iubirea mea de Biserică şi neam au fost spinul în ochiul guvernului. În etatea mea înaintată, cu care m-a binecuvântat Dumnezeu, înalta demnitate a arhieriei, prin darul Sfântului Duh, îmi va da îndoită putere ca în cercul meu de activitate să lucru în interesul bine priceput al Bisericii noastre naţionale şi implicit pentru binele neamului nostru românesc şi astfel a patriei noastre române, pe care noi cu toţii cu multă ardoare o iubim“. Preasfinţitul Filaret a lăsat Episcopiei atât biblioteca (peste 3000 de volume), cât şi întreaga sa avere pentru a fi împărţită tinerilor care studiau teologia în străinătate. A trecut la cele veşnice la 14 octombrie 1930, în vârstă de 91 de ani, şi a fost înmormântat în cimitirul „Sf. Ioan“ din Caransebeş.