„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Istoria creştinismului (MCCLVIII): Filantropia în Transilvania (VII)
Din „Telegraful Român“ aflăm că în Transilvania, „în afară de orfelinatele mitropoliilor din Sibiu şi Blaj, regionala Sibiu va deschide la Abrud un orfelinat pentru 50 de copii“. Aceeaşi regională avea trei orfelinate subvenţionate (Sibiu, Blaj şi Braşov, cu 200 de orfani), două proprii (Orăştie şi Abrud, cu 150 de orfani) şi în curs de înfiinţare la Orlat, Sâmbăta de Sus, Alba Iulia şi (din nou) Braşov, pentru 200 până la 300 orfani. Acelaşi ziar relatează inaugurarea Orfelinatului „Principele Carol“ din Cluj de către mitropolitului Transilvaniei, Nicolae Bălan, însă în Transilvania problemele sociale erau în grija aproape exclusivă a statului. Sunt menţionate o serie de orfelinate începând cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea la Sibiu (1767, 1876), Cluj (1872), Arad (1873), Braşov (1877), Oradea (1887), Alba Iulia, Beiuş, Dej, Gherla, Lugoj şi Târgu-Mureş. Mai multe informaţii sunt consemnate cu privire la orfelinatul greco-ortodox român din Sibiu. La Braşov, din iniţiativa Uniunii Femeilor Române, s-a înfiinţat, la 1 ianuarie 1920, un orfelinat de fete - Orfelinatul Reuniunii de Femei Române din Braşov, care avea grijă de 100 de orfane. Pentru întreţinerea lui s-au făcut numeroase apeluri aproape în fiecare număr al ziarului, pentru strângerea de colecte, apeluri pentru sensibilizarea opiniei publice pentru soarta orfanilor. În anul 1859 s-au pus bazele „Fundaţiunii fondului invalizilor din pretura Orlatului“. La constituirea acestei fundaţii au participat reprezentanţi din cele douăsprezece comune ale cercului Orlat, cu scopul declarat de a „ajuta ostaşii români de pe teritoriul aparţinător preturei Orlat deveniţi invalizi“. Din numărul 56/1902 al „Telegrafului Român“ aflăm de existenţa unei fundaţii care purta numele celui mai mare mitro-polit al Transilvaniei, Andrei Şaguna. Ziarul informează că din banii fundaţiei s-a oferit suma de 7.000 de coroane pentru biserici (ridicarea unora noi sau repararea celor vechi) şi 3.700 pentru şcoli, pentru „trebuinţe şcolare“.