Istoria creştinismului (MCCLXXIII): Biserica Ortodoxă Română din Bucovina, în perioada 1775-1918 (XVII)

În anul 1879 a fost ridicat în scaunul mitropolitan al Bucovinei arhimandritul Silvestru Morariu Andrievici (1818-1895). Era originar din satul Mitocul Dragomirnei, urmase gimnaziul şi institutul teologic la Cernăuţi, apoi a fost preot de mir în Ceahor (1843-1862), asesor consistorial, iar din 1877 vicar general al Mitropoliei. Preotul Samuil Morariu se remarcase prin atitudinea sa demnă împotriva abuzurilor lui Eugenie Hacman, militând pentru autonomia Bisericii bucovinene şi pentru păstrarea caracterului ei românesc. Ca deputat în Parlamentul din Viena, reprezentând Fondul religionar, a apărat cu multă demnitate interesele Bisericii şi ale poporului său. A publicat numeroase lucrări în limba română, mai ales manuale şcolare pentru învăţământul primar (cărţi de citire numite „legendarii“, de aritmetică şi, mai ales, de religie). Acestea au fost primele manuale şcolare româneşti din Bucovina. Nevoia de acestea era mult simţită după 1849, când şcolile primare româneşti au fost puse din nou sub cârmuirea episcopului şi a Consistoriului din Cernăuţi. La acestea se adaugă şi câteva lucrări teologice: „Cuvântări bisericeşti la toate duminicile şi sărbătorile de peste an“, prima carte de predici în Bucovina“, „Liturgica“, „Învăţătura ortodoxă din religiunea creştinească“, în trei părţi: „Dogmatica generală“, „Dogmatica specială“ şi „Morala“ (1862-1864), „Psaltichia bisericească“, „Tipiconul“ ş.a. Între 1848-1865 a redactat „Calendarul“ (Almanahul) românesc din Bucovina, în care a publicat felurite articole. S-a afirmat că Silvestru a fost cel mai harnic mânuitor al condeiului în acele vremuri în Bucovina. Prin scrisul său, a contribuit la dezvoltarea şcolilor româneşti şi la trezirea sentimentelor naţionale ale românilor bucovineni.