Istoria creştinismului (MCXXIX): Diaspora ortodoxă în secolul al XX-lea (I)

În mod deosebit, după Primul Război Mondial (1914-1918), în afară de ţările din Orientul Apropiat, din Africa de Nord şi din Europa de Est, Biserica Ortodoxă s-a răspândit în ţările Europei Centrale şi Occidentale, în cele două Americi, în Africa, în Asia, Australia şi Noua Zeelandă, încât se poate spune că Biserica Ortodoxă este „universală“ şi din punct de vedere geografic. Bisericile Ortodoxe din diaspora se caracterizează prin pluralismul jurisdicţional, deoarece ele constituie un fel de „provincii eclesiastice“, dependente de Bisericile mame autocefale naţionale. Patriarhia de Constantinopol are o diasporă extinsă în Europa Centrală şi de Vest, în America de Nord şi de Sud, în Australia, Noua Zeelandă şi în Japonia. Astfel, comunităţile greceşti din Europa de Vest şi Centrală au fost organizate în cinci mitropolii şi o arhiepiscopie. După acordul încheiat la 8/21 martie 1908 între guvernul Greciei şi Patriarhia Ecumenică, Biserica Greciei şi-a extins jurisdicţia asupra tuturor comunităţilor greceşti din străinătate. La 1/14 martie 1922, însă, cele două părţi au renunţat la acest acord, iar patriarhul ecumenic Meletie IV Metaxakis (1921-1923) a impus din 1922 jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice asupra comunităţilor greceşti din străinătate. Patriarhia Ecumenică de Constantinopol are în jurisdicţia sa următoarele Biserici din Europa: Arhiepiscopia Ortodoxă Greacă de Thyatira şi Marea Britanie, Mitropolia Ortodoxă Greacă din Franţa şi Spania, Mitropolia Ortodoxă Greacă din Germania, Mitropolia Ortodoxă Greacă din Austria, Mitropolia Ortodoxă Greacă din Belgia şi Olanda, Mitropolia Ortodoxă Greacă din Suedia şi întreaga Scandinavie şi Arhiepiscopia Ortodoxă Greacă a Americii de Nord şi de Sud. De Patriarhia de Constantinopol mai depind şi alte Biserici ortodoxe negreceşti din America: Biserica Ortodoxă Carpato-Rusă Americană, Biserica Ortodoxă Ucraineană din Statele Unite ale Americii şi Canada, şi Biserica Ortodoxă Albaneză din America.