„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Cât aveți Lumina, credeți în Lumină, ca să fiți fii ai Luminii. Acestea le-a vorbit Iisus și, plecând, S-a ascuns de ei. Dar, deși a făcut atâtea
Istorii cu tâlc: Ajuţi atunci când ierţi
Într-o mănăstire, un frate a fost acuzat pe nedrept de desfrânare şi acesta a venit la avva Antonie. Fraţii de la mănăstire au venit să-l cheme înapoi, dar l-au acuzat şi acolo. Iar el se apăra: „Nimic de acest fel nu am făcut“. Din întâmplare, se găsea acolo avva Pafnutie, zis Kefala, şi le-a spus următoarea pildă: „Am văzut pe malul râului un om băgat în noroi până la genunchi şi venind unii să-i dea mâna, l-au afundat până în gât“. Atunci avva Antonie a zis despre avva Pafnutie: „Iată un om adevărat, care poate să vindece şi să mântuiască suflete“. Smerindu-se, fraţii şi-au cerut iertare şi, îndemnaţi de părinţi, l-au luat pe fratele lor la mănăstire. (după Pateric)



.jpg)


