„În vremea aceea a venit Iisus de cealaltă parte a mării, în ținutul Gadarenilor. Iar după ce a ieșit din corabie, îndată L-a întâmpinat, din morminte, un om cu duh necurat, care își avea locuința în
Istorii cu tâlc: Călugărul şi leul
Odată a venit un leu în ţinutul în care trăia avva Iulian, şi omora mulţi oameni. Într-o zi, avva Iulian a chemat pe ucenicul său Pancratie şi i-a zis:
– Du-te cam la două mile spre miazăzi; acolo ai să găseşti un leu culcat. Să-i spui: „Smeritul Iulian îţi spune în numele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, să pleaci din ţinutul acesta!“. Fratele a plecat şi l-a găsit pe leu culcat. Când i-a spus ucenicul cuvintele părintelui, leul a plecat îndată şi toţi au slăvit pe Dumnezeu. (după Ioan Evcrata, Limonariu)



.jpg)


