„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus, mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte
Istorii cu tâlc: Despre cum aduce diavolul ispite asupra sfinţilor
Un frate l-a întrebat pe un părinte: „Cum aduce diavolul ispitele asupra sfinţilor?“. Bătrânul îi zice: „Era un părinte, pe nume Nikon, care locuia pe muntele Sinai. Cineva s-a dus la cortul unui faranit şi, găsind-o pe fata lui singură, a păcătuit cu dânsa. Apoi îi zice: «Să spui că pustnicul, avva Nikon, ţi-a făcut asta». Când tatăl ei s-a întors şi a aflat, a pus mâna pe sabie şi s-a dus la bătrân. A bătut la poartă, bătrânul a ieşit, dar când el a ridicat sabia, ca să-l omoare, i s-a uscat mâna. Faranitul a venit şi le-a povestit preoţilor, iar aceştia au trimis după bătrân. Când a venit, ei l-au snopit în bătăi şi vroiau să-l gonească, dar el i-a rugat: «Lăsaţi-mă aici, pentru Dumnezeu, ca să mă pocăiesc». L-au excomunicat pe trei ani şi au poruncit ca nimeni să nu meargă la dânsul. Timp de trei ani de zile s-a dus în fiecare duminică la biserică şi s-a pocăit, zicându-le tuturor: «Rugaţi-vă pentru mine». În cele din urmă, adevăratul păcătos, care dăduse vina pe pustnic, a devenit posedat şi a mărturisit în biserică: «Eu am făcut păcatul şi am dat vina pe robul lui Dumnezeu, minţind». Atunci, toată lumea a venit la bătrân zicându-i: «Iartă-ne, avva». El le-a răspuns: «De iertat vi s-a iertat, dar de rămas nu rămân aici, cu voi, fiindcă nu am găsit pe nimeni cu discernământ, care să-mi fie alături». Şi a plecat de-acolo“. Bătrânul a încheiat: „Vezi cum aduce diavolul ispite asupra sfinţilor?“. (Pateric, ediţia Polirom, 2005)








