„În vremea aceea a venit Iisus de cealaltă parte a mării, în ținutul Gadarenilor. Iar după ce a ieșit din corabie, îndată L-a întâmpinat, din morminte, un om cu duh necurat, care își avea locuința în
Istorii cu tâlc: Despre cumpătare
Un frate l-a întrebat pe avva Xoios: „Dacă sunt într-o vizită şi mănânc trei pesmeţi, e mult?“. Bătrânul îi zice: „Dar unde mergi, la arie, frate?“. Celălalt a mai întrebat: „Dacă beau trei pahare cu vin, nu e mult?“. Îi zice: „Dacă nu-i nici un demon, nu-i mult, dar dacă este, e mult. Căci vinul e străin de călugării care trăiesc după Dumnezeu“. (Pateric, ediţia Polirom, 2005)



.jpg)


