„În vremea aceea, venind la Iisus, cei doisprezece I-au spus: Dă drumul mulțimii să se ducă prin satele și prin orașele dimprejur, ca să poposească și să-și găsească hrană, că aici suntem în loc
Istorii cu tâlc: Despre înfrânarea limbii
Un bătrân a venit la avva Achilas şi-l vede scuipând sânge. L-a întrebat: „Ce-i asta, părinte?“. Bătrânul zice: „E cuvântul unui frate care m-a supărat, iar eu m-am luptat să nu i-l întorc şi m-am rugat lui Dumnezeu să-l îndepărteze de la mine. Cuvântul s-a făcut ca sângele în gura mea; l-am scuipat, m-am liniştit şi am uitat supărarea“. (Pateric, ediţia Polirom, 2005)



.jpg)


