Istorii cu tâlc: Despre ziua cea din urmă a fiecărui creştin

Mai spunea iarăşi Fericita Teodora: „Avva Isaia al meu vorbea despre ziua cea din urmă a fiecărui creştin: ce fel de frică şi de cutremur şi ce fel de nevoie vom vedea noi, când sufletul se va despărţi de trup? Atunci se vor apropia de noi oştile puterilor potrivnice, începătoriile întunericului, stăpânitorii răului din lume, şi ca şi cum ar avea vreun drept oarecare, vor încerca să ia sufletul, înfăţişându-i toate păcatele făcute de el în tinereţe, cu ştiinţă sau fără ştiinţă. Dar împotriva acestor puteri rele vor sta îngerii lui Dumnezeu şi îi vor arăta pocăinţa şi faptele lui cele bune. Gândeşte-te dar cât de mare va fi frica şi cutremurul sufletului stând în mijlocul lor, până se va termina judecata, când va ieşi ultima hotărâre care va arăta locul unde va fi trimis! Dacă sufletul se va dovedi vrednic, atunci demonii vor fi ruşinaţi şi dumnezeieştii îngeri îl vor răpi în sălaşurile cereşti spre o neîncetată veselie, după cum este scris: «Căci pe toţi îi veseleşte locuinţa Ta!». Atunci se va îndeplini cuvântul Scripturii: va fugi întristarea şi suspinul. Atunci va intra sufletul, scăpat de frică, într-o slavă negrăită, cum va porunci Dreptul şi Marele Judecător. Dar, dacă se va dovedi că acel suflet a trăit în nepăsare, atunci - vai! - el va auzi acel glas înfricoşat: «Să fie luat cel nelegiuit ca să nu vadă slava Domnului!». Tocmai atunci îl va ajunge ziua mâniei, ziua necazului şi a nevoii, ziua întunericului şi a beznei, ziua cea rea şi cumplită, despre care zice David: «În ziua cea cumplită, îl va izbăvi Domnul». Sufletul care trăieşte în nepăsare, nu va fi izbăvit de Domnul în acea zi cumplită. Atunci, bietul suflet va fi predat întunericului celui mai din afară şi în focul veşnic, unde se va munci în vecii cei nesfârşiţi. Aşa îmi grăia Avva Isaia al meu, cu multe lacrimi şi cu o mare durere în inimă“. (Matericul, Editura Anastasia, 1995)