„Zis-a Domnul: Vedeți să nu fiți amăgiți, căci mulți vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt, iar vremea s-a apropiat. Nu mergeți după ei. Iar când veți auzi de războaie și de răzmerițe, să nu vă
Istorii cu tâlc: Liniştea sufletească
Un frate de la Chilii era tulburat de traiul în singurătate. S-a dus la avva Teodor de la Ferme şi l-a întrebat ce să facă. Bătrânul i-a zis: „Mergi, smereşte-ţi gândul, supune-te şi trăieşte laolaltă cu alţii“. După un timp. se întoarce la bătrân şi-i zice: „Nu-mi găsesc liniştea nici împreună cu alţii“. Bătrânul îi zice: „Dacă nici singur, nici cu alţii nu-ţi găseşti liniştea, de ce te-ai făcut călugăr? Oare nu ca să înduri necazuri? Spune, de câţi ani porţi schima?“. „De opt ani“, a răspuns el. Atunci bătrânul i-a zis: „Eu port schima de şaptezeci de ani şi nici o singură zi n-am fost liniştit. Şi tu, în opt ani, vrei să dobândeşti liniştea?“. Auzind acestea, fratele a plecat întărit. (Pateric, ediţia Polirom, 2005)





