„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Cât aveți Lumina, credeți în Lumină, ca să fiți fii ai Luminii. Acestea le-a vorbit Iisus și, plecând, S-a ascuns de ei. Dar, deși a făcut atâtea
Istorii cu tâlc: O lecţie de sinceritate
Pe vremea revoluţiei franceze clerul a fost mult încercat. Preoţii erau ucişi fără cruţare. Unul dintre ei a părăsit Parisul şi s-a ascuns în satul său natal. Însă a fost descoperit şi dus înaintea judecăţii. Judecătorul, văzându-l bătrân, îi zise:
- Republica noastră lasă neatinşi pe preoţii care au trecut de 60 de ani sau sunt bolnavi. Ce vârstă ai dumneata? Preotul a răspuns: - Am 59 de ani şi 9 luni şi sunt încă sănătos. - Dar arăţi a fi mult peste 60 de ani, zise judecătorul. Spune că ai 60 ani şi te vom lăsa liber. - Asta nu o pot face, zise preotul. Ar fi o minciună, lucru care încă nu l-am făcut în viaţa mea. Şi astfel a fost condamnat la moarte. (Grigorie Comşa, O mie de pilde)



.jpg)


