„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, va fi lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea. Iar când stați să vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte greșelile voastre. Că de nu iertați voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta greșelile voastre. Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, iar celui care bate i se va deschide.”
Istorii cu tâlc: Puterea exemplului
Avva Isaac a zis: „Când eram tânăr, locuiam cu avva Kronios, care nu mi-a spus niciodata să fac vreo treabă, deşi era bătrân şi tremura din încheieturi. Ba dimpotrivă, el însuşi se ridica şi-mi aducea vasul cu apă, mie şi tuturor celorlalţi. După aceea, am locuit cu avva Teodor de la Ferme şi nici el nu-mi spunea să fac treabă, ci pregătea singur masa şi zicea: «Frate, dacă vrei, vino şi mănâncă». Eu îi ziceam: «Avva, am venit la tine ca să trag folos. De ce nu-mi spui ce să fac?». Bătrânul tăcea. Atunci m-am dus şi le-am spus bătrânilor, iar ei au venit şi l-au întrebat: «Avva, fratele a venit la sfinţia ta, ca să tragă un folos, de ce nu-i spui ce să facă?». Bătrânul le răspunde: «Dar ce sunt eu, chinoviarh, ca să-i poruncesc? Până acum nu i-am zis nimic, dar dacă vrea, să facă şi el ce vede că fac eu». De atunci, i-o luam mereu înainte şi făceam tot ce voia să facă el. El făcea totul în tăcere şi m-a învăţat şi pe mine să fac lucrurile în tăcere“. (Pateric, ediţia Polirom, 2005)





