Liturgice: Praznicul Adormirii Maicii Domnului

Luna lui august, în 15 zile, prilejuieşte pomenirea Adormirii Maicii lui Dumnezeu, a Sfintei Fecioare Maria.

Adormirea Maicii Domnului, Uspenia sau Sfântă Maria Mare, cum este numit praznicul în popor, este sărbătoarea care prăznuieşte Adormirea Sfintei Fecioare Maria, adică mutarea ei din viaţa aceasta trecătoare, la cea veşnică şi neîmbătrânitoare, în Împărăţia Fiului ei.

Sfânta Tradiţie a Bisericii învaţă că simţindu-şi apropierea sfârşitului vieţii ei pământeşti, Maica Domnului s-a aşezat în casa ei din grădina Ghetsimani, pe un pat, aşteptând mutarea către Împărăţia Fiului ei, Mântuitorul Iisus Hristos. Sfinţii Apostoli care erau împrăştiaţi în toate părţile lumii, cunoscute în vremea aceea, pentru a propovădui Evanghelia Mântuitorului Hristos, au fost aduşi în chip minunat pe nori, la Ierusalim, pentru a o prohodi pe Maica Domnului şi a-i aşeza trupul în mormânt. Dintre Sfinţii Apostoli lipsea însă Toma, care a ajuns la Ierusalim după 3 zile, adică tocmai după înmormântarea Maicii Preacurate. Acesta s-a rugat stăruitor să-i fie deschis şi lui mormântul, pentru a o vedea încă o dată pe Maica lui Hristos. Milostivindu-se către rugăciunile sale stăruitoare, Sfinţii Apostoli au deschis mormântul Maicii Sfinte, însă au văzut că, prin minune, trupul ei fusese mutat împreună cu sufletul ei, către cereştile locaşuri, iar mormântul era gol. Au cunoscut din aceasta că Maica Domnului se înălţase pentru a sta în preajma Fiului ei cel mult iubit, Iisus Hristos, în slava Împărăţiei Sale.

Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria, deşi mărturii despre existenţa ei nu avem decât începând din secolul al V-lea, când cultul Maicii Domnului începe să se dezvolte foarte mult, mai ales după Sinodul IV Ecumenic, Sinod care a hotărât că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu, cultul ei cunoscând de acum o foarte mare dezvoltare. În secolul al V-lea, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului exista sigur în Siria, fiind menţionată în documentele datând din acest secol.

Locul de origine al sărbătorii este probabil Ierusalimul, oraşul sfânt, unde se păstrează până astăzi, în apropierea grădinii Ghetsimani, mormântul Maicii Domnului şi Biserica zidită pe acest mormânt. În spatele mormântului Maicii Domnului din această Biserică, este pusă la închinare pentru pelerini icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, cunoscută sub numele de Ierusalimitissa.

În secolul al VI-lea, sărbătoarea este menţionată şi în Apus, pentru prima dată la Sfântul Grigorie, episcopul de Tours († 593 sau 594), cu deosebirea că acolo Adormirea Maicii Domnului se sărbătorea la date diferite de tradiţia Răsăritului, la 18 ianuarie, iar în unele părţi la 15 ianuarie.

Se pare că generalizarea Praznicului Adormirii Maicii Domnului în Răsărit se datorează împăratului bizantin Mauriciu (528-603), care a rezidit Biserica Maicii Domnului din Ghetsimani şi care a fixat definitiv şi data sărbătoririi ei la 15 august.

În Apus, sărbătoarea a fost generalizată puţin mai târziu de către papa Teodor I (642-649), care era originar din Ierusalim, şi care a impus data de 15 august ca dată a sărbătoririi Adormirii Maicii Preacurate, ca în Răsărit.

Numai creştinii din Galia şi copţii egipteni sărbătoresc până astăzi Adormirea Maicii Sfinte, la vechea dată a prăznuirii ei, adică în 18 ianuarie.

Praznicul acesta al Adormirii Maicii Domnului se bucură de o mare cinstire în rândul credincioşilor ortodocşi, având rânduită o perioadă de două săptămâni de postire, înaintea sărbătorii, ca perioadă de pregătire duhovnicească pentru acest eveniment sfânt din viaţa Maicii Domnului. În seara dinaintea sărbătorii se săvârşesc în toate bisericile Vecernia cu Litie şi chiar Privegherea întreagă, adică şi slujba Utreniei, urmată de cântarea Pohodul Maicii Domnului. Foarte multe mănăstiri din ţară adună cu prilejul acestui praznic sute şi mii de pelerini în jurul zidurilor lor, ei petrecând întreaga noapte în rugăciune, cântare şi priveghere.

La bucuria deplină pe care o împărtăşeşte acest praznic se ajunge prin spovedania de păcatele săvârşite şi prin unirea cu Hristos Mântuitorul, în Sfânta Taină a Împărtăşaniei, din cadrul Sfintei Liturghii, săvârşite în ziua praznicului.