Luca 10, 1-15 (Trimiterea Apostolilor)

„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este mult, dar lucrătorii sunt puțini; rugați, deci, pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Său. Mergeți! Iată, Eu vă trimit ca pe niște miei în mijlocul lupilor. Nu purtați pungă, nici traistă, nici încălțăminte; și pe nimeni să nu salutați pe cale. Iar în orice casă veți intra, întâi ziceți: Pace casei acesteia! Și de va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră se va odihni peste el, iar de nu, se va întoarce la voi. Și în această casă rămâneți, mâncând și bând cele ce vă vor da, căci vrednic este lucrătorul de plata sa. Nu vă mutați din casă în casă. Și în orice cetate veți intra și vă vor primi, mâncați cele ce vă vor pune înainte. Și vindecați pe bolnavii din ea și ziceți-le: S-a apropiat de voi Împărăția lui Dumnezeu. Și în orice cetate veți intra și nu vă vor primi, ieșind în piețele ei, ziceți: Și praful care s-a lipit de picioarele noastre din cetatea voastră vi-l scuturăm vouă. Dar aceasta să știți, că s-a apropiat Împărăția lui Dumnezeu. Zic vouă că mai ușor va fi Sodomei în ziua aceea decât cetății aceleia. Vai ție, Horazine! Vai ție, Betsaido! Căci dacă în Tir și în Sidon s-ar fi făcut minunile care s-au făcut la voi, de mult s-ar fi pocăit, stând în sac și în cenușă. Dar Tirului și Sidonului mai ușor le va fi la judecată decât vouă. Și tu, Capernaume, nu ai fost înălțat oare până la cer? Până la iad vei fi coborât!”

Cum trebuie să vorbească preotul

Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a II-a, 5-9, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, pp. 29-30

„Să fie, așadar, cuvintele tale bogate în conținut, să fie fără tină, să fie limpezi, pentru ca printr-un cuprins moral să pătrundă dulceața lor în urechile popoarelor. Să mângâi mulțimile cu harul graiului, pentru ca ele să te urmeze de voie încotro le duci. Iar dacă în popor vreunii se găsesc în vrajbă sau vină, să fie cuvintele tale în așa fel încât să-l miște pe cel ce le aude, să-l înțepe pe cel ce se gândește la rău. Cuvintele celor înțelepți sunt ca boldurile (Ecclesiastul 12, 11). L-a îmboldit și Domnul Iisus pe Saul, când acesta era prigonitor. Gândește-te ce mântuitoare a fost înțepătura care a făcut din prigonitor apostol, când a zis: Greu îți este să izbești cu piciorul în țepușă (Fapte 9, 5). Sunt și cuvinte ca laptele, cum au fost cele pe care le-a adresat Pavel corintenilor (I Corinteni 3, 2). Ele nu pot mul­țumi pe cei puternici, dar hrănesc copilăria cu sucul lăptos al duhului lor. Vorbele tale să fie pline de înțelep­ciune. Zice Solomon: Buzele pe cei înțelepți îi păzesc (Pilde 14, 3). Și în alt loc: Buzele celor înțelepți răspândesc știința (Pilde 15, 7), adică să strălucească exprimarea cuvintelor tale, înțelesul lor să scapere și să n-aibă nevoie de lămuriri din afară, să se apere cu propriile lor arme, să n-aibă nimic gol în ele, să nu fie aruncate fără rost.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)