„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Luca 10, 38-42; 11, 27-28 (Marta și Maria)
„În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei. Și ea avea o soră ce se numea Maria, care, așezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire și, apropiindu-se, a zis: Doamne, oare nu socotești că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i, deci, să-mi ajute. Și, răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijești și pentru multe te silești, dar un singur lucru trebuie: căci Maria partea cea bună și-a ales, care nu se va lua de la ea. Și, când zicea El acestea, o femeie din mulțime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat și fericit este pieptul la care ai supt! Iar El a zis: Așa este, dar fericiți sunt și cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc pe el.”
Maica Domnului
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, partea întâi, 5d, în Părinți și Scriitori Bisericești (1983), vol. 80, pp. 58-59
„Deci S-a făcut ființă într-un mod mai presus de ființă, dând firii un alt principiu (o altă sursă) al facerii și nașterii, concepându-Și ca o sămânță propriul trup, iar născându-Se, S-a făcut celei ce-L năștea pecete a fecioriei, arătând cu privire la ea la fel de adevărate cele ce se contrazic și nu se amestecă. Căci aceeași e și Fecioară și Maică, înnoind firea prin întâlnirea celor opuse. Pentru că fecioria și nașterea sunt din cele ce se opun, neputând cineva născoci prin fire o împreunare a lor. Dar, aici, Fecioara e cu adevărat și Născătoare de Dumnezeu, zămislind și născând în chip suprafiresc ca pe o sămânță Cuvântul cel mai presus de fire, dacă cea care a născut e în sens propriu Maica Celui ce S-a semănat și S-a zămislit în ea.”
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Despre Întruparea Domnului, Cartea a VII-a, Cap. XXIX, 1-3, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 879-880
„(Sfântul) Atanasie (cel Mare), preot al orașului Alexandria, exemplu strălucit de statornicie și de virtute, (...) care, având întotdeauna o viață asemenea unei oglinzi strălucitoare, aproape că a dobândit meritul muceniciei înainte de a căpăta vrednicia de confesor, să vedem ce spune despre Domnul Iisus Hristos, sau despre Maica Domnului. «Acesta este», zice el, «osteneala și caracterul Sfintei Scripturi, cum am spus-o adesea, de a arăta că este îndoit înțelesul în cele ale Mântuitorului, că a fost întotdeauna Dumnezeu și este Fiu, că este Cuvântul, lumina și înțelepciunea Tatălui și că după aceea pentru noi S-a întrupat din Fecioara Maria Născătoarea de Dumnezeu (Theotokos) și S-a făcut om». Și ceva mai departe: «Mulți au fost deci sfinți și lipsiți de păcat: Ieremia s-a sfințit din pântece și Ioan pe când era în pântece a tresăltat de bucurie prin glasul Mariei Născătoare de Dumnezeu (Theotokos)». Voi spune deci credința că este Dumnezeu Fiul lui Dumnezeu Care, precum am văzut mai înainte, este «Cuvântul și lumina și înțelepciunea Tatălui», care pentru noi S-a întrupat și de aceea Maria este numită Theotokos, fiindcă este Mama lui Dumnezeu.”
(Pr. Narcis Stupcanu)