Luca 11, 34–41

„Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul. Deci, când ochiul tău este curat, atunci tot trupul tău este luminat; dar când ochiul tău este rău, atunci și trupul tău este întunecat. Ia seama, deci, ca lumina din tine să nu fie întuneric. Așadar, dacă tot trupul tău este luminat, neavând nici o parte întunecată, luminat va fi în întregime, ca și când te luminează făclia cu strălucirea ei. Și, pe când Iisus vorbea, un fariseu Îl ruga să prânzească la el; deci, intrând, a șezut la masă. Iar fariseul s-a mirat văzând că El nu S-a spălat înainte de masă. Atunci Domnul a zis către el: Acum voi, fariseilor, curățiți partea din afară a paharului și a blidului, dar înăuntrul vostru este plin de răpire și de viclenie. Nebunilor! Oare cel ce a făcut partea din afară n-a făcut și partea dinăuntru? Dați mai întâi milostenie cele ce sunt dinăuntru vostru și, iată, toate vă vor fi curate.”

„Grabnic la ascultare și zăbavnic la vorbire”

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea a II-a, Prima convorbire cu părintele Nesteros, Cap. IX, 3-5, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 57, pp. 557-558

„(...) Dacă voiți să pregătiți în inima voastră un cort sfânt pentru știința duhovnicească, cură­țați-vă de toate petele viciilor și dezbărați-vă de grijile acestui veac. Este peste putință ca sufletul, dacă este stăpânit chiar în mică măsură de preocupări lu­mești, să merite darul științei, sau să fie zămislitor de înțelesuri duhovnicești, sau să-i rămână ceva din citirea cărților sfinte. Băgați de seamă acestea în primul rând, și mai ales tu, Ioane, care fiind mai tânăr ai nevoie mai mult ca alții de a păzi cele ce am să spun, caută să impui gurii tale cea mai adâncă tăcere, ca să nu zădărnicești prin mândrie deșartă truda cititului și munca dorințelor tale. Acesta este primul pas al disciplinei practice: să primești cu mintea încordată și cu gura mută, cum se spune, învățăturile și poruncile celor bătrâni și, păstrându-le cu grijă în inima ta, să te grăbești mai vârtos în osteneala de a le înfăptui tu, decât de a le cere altora. Din aceasta din urmă te vei alege cu primejdiile gloriei deșarte, iar din cea dintâi vei recolta roadele științei duhovni­cești. La convorbirile celor bătrâni să nu îndrăz­nești a lua cuvântul decât atunci când nești­ința vătămătoare, sau trebuința de a ști, te va împinge să întrebi ceva. Să nu te porți ca aceia care, din dorința de a face pe grozavii, pentru a se arăta învățați, întreabă cu prefăcătorie despre lucruri pe care ei de fapt le cunosc foarte bine. Este peste putință să merite darul adevăratei ști­ințe acela care studiază numai pentru a căpăta laudă. Cel învins de această patimă în mod necesar va fi îngenuncheat și de alte vicii, și mai ales de mândrie. Biruit în lupta practică și etică, nu va dobândi nici știința duhovnicească, fiică a acestora. Să fii așadar în toate acestea grabnic la ascultare și zăbavnic la vorbire, (...) și să nu înveți pe cineva cu vorba ceea ce tu mai înainte n-ai făptuit.”