Luca 12, 48-59

„Zis-a Domnul: Oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, și cui i s-a încredințat mult, mai mult i se va cere. Foc am venit să arunc pe pământ, și cât aș vrea să fie acum aprins! Și cu botez am a Mă boteza și câtă nerăbdare am până ce se va îndeplini! Vi se pare că am venit să dau pace pe pământ? Vă spun că nu, ci dezbinare. Căci de acum înainte cinci dintr-o casă vor fi dezbinați: trei împotriva a doi și doi împotriva a trei. Dezbinați vor fi: tatăl împotriva fiului și fiul împotriva tatălui, mama împotriva fiicei și fiica împotriva mamei, soacra împotriva nurorii sale și nora împotriva soacrei. Și zicea și mulțimilor: Când vedeți un nor ridicându-se dinspre apus, îndată ziceți că vine ploaie mare; și așa este. Iar când suflă vântul de la miazăzi, ziceți că va fi arșiță, și așa este. Fățarnicilor! Fața pământului și a cerului știți să o deosebiți, dar vremea aceasta cum de nu o deosebiți? De ce, dar, de la voi înșivă nu judecați ce este drept? Și când mergi cu pârâșul tău la dregător, dă-ți silința să te împaci cu el pe cale, ca nu cumva să te târască la judecător, și judecătorul să te dea pe mâna temnicerului, iar temnicerul să te arunce în temniță. Zic ție: Nu vei ieși de acolo până ce nu vei plăti și cel din urmă ban.”

Pătimirile pentru Dumnezeu

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia XXXV, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 430-431
„N-am venit să aduc pace.
Prin aceste cuvinte Domnul îi mângâie pe ucenicii Săi, spunându-le: Să nu socotiți că voi sunteți pricina dezbinării dintre oameni; Eu sunt Cel Ce fac aceasta, pentru că sufletul oamenilor e așa! Nu vă tulburați, dar, că lucrurile se întâmplă împotriva așteptărilor voastre. Pentru aceasta am venit ca să aduc război. Aceasta-i voința Mea. Nu vă tulburați, dar, dacă pământul este plin de războaie și de intrigi. Când va fi dat la o parte ceea ce-i mai rău, atunci cerul se va uni cu ceea ce-i mai bun.”

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Epistole, Partea Întâi, Ep. 1, în Părinți și Scriitori Bise­ri­cești (1990), vol. 81, p. 15

„Iar dacă vrând să scăpăm de neplăcuta pătimire a trupului, socotim că o putem schimba printr-o plăcută pătimire, să știm că plăcuta pătimire a trupului a născocit-o vieții călcarea poruncii dumnezeiești și că a introdus-o omul care a ales cele vremelnice în locul celor veșnice; iar neplăcuta pătimire a trupului a introdus-o păzirea poruncii dumne­ze­iești. Pentru aceasta Dumnezeu făcându-Se om, a arătat-o și a făcut-o lege prin Sine, iar plăcuta pătimire a făcut-o să fie omului cauză a înstrăinării de rai și a bunătăților de acolo, iar neplăcuta pătimire cauză a revenirii în rai și a înălțării la ceruri și, ceea ce e mai minunat decât toate, pricină a unirii cu Dumnezeu. De aceea să ne prindem până la sfârșit de neplăcuta pătimire a trupului, ca una ce e unealtă a harului dumnezeiesc, neschimbându-ne cu vremurile și cu lucrurile.”