Luca 14, 1-11

„În vremea aceea a intrat Iisus în casa uneia dintre căpeteniile fariseilor, în zi de sâmbătă, ca să mănânce, și ei Îl pândeau. Și, iată, un om bolnav de hidropică era înaintea Lui. Și, răspunzând, Iisus a zis către învățătorii de Lege și către farisei, spunând: Cuvine-se a vindeca sâmbăta ori nu? Ei însă au tăcut. Și luându-l, l-a vindecat și i-a dat drumul. Și către ei a zis: Care dintre voi, de-i va cădea fiul sau boul în fântână, nu-l va scoate îndată în ziua sâmbetei? Și n-au putut să-I răspundă la aceasta. Apoi, luând seama cum își alegeau la masă cele dintâi locuri, a spus celor chemați o pildă, zicând către ei: Când vei fi chemat de cineva la nuntă, nu te așeza în locul cel dintâi, ca nu cumva să fie chemat de el altul mai de cinste decât tine și, venind cel care te-a chemat pe tine și pe el, să-ți zică: Dă acestuia locul. Și atunci cu rușine te vei duce să te așezi pe locul cel mai de pe urmă. Ci tu, când vei fi chemat, mergând așază-te în cel din urmă loc, ca, atunci când va veni cel ce te-a chemat, el să-ți zică: Prietene, mută-te mai sus. Atunci vei avea cinste în fața tuturor celor care vor ședea împreună cu tine. Căci oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța.”

Cel ce se smerește pe sine se va înălța

Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhov­ni­cești, omilia XXVII, 5, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 216

„Venind harul îi învață să nu țină (în mare) cinste sufletul lor, (să nu creadă despre ei) că au progresat, ci să se considere în mod firesc de disprețuit. (Așa se face că), pe când sunt (plini) de cinste înaintea lui Dumnezeu, sunt (de disprețuit) înaintea (ochilor) lor; pe când progresează (în virtute) și în cunoașterea lui Dumnezeu, (se arată) ca și când n-ar ști nimic; pe când sunt bogați înaintea lui Dumnezeu, (sunt săraci) înaintea (ochilor) lor. Pentru că dacă Hristos, luând chip de rob (Filipeni 2, 7), a învins pe diavol prin smerenie; șarpele, la început, prin îngâmfare și mândrie a nimicit pe Adam. Același șarpe, ascunzându-se acum înlăuntrul inimilor, surpă și pierde neamul crești­nilor prin mândrie.”

Sfântul Clement Romanul, Epistola către corinteni (I), cap. XLVIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1979), vol. 1, p. 71

„Să fie cineva credincios, să fie puternic în a-și spune știința, să fie înțelept în deosebirea cuvintelor, să fie curat în fapte; dar cu mult mai mult se cuvine să fie smerit cu cât pare a fi mai mare!”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Noua, Introducere, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 793

„(...) să cugetăm, iubiților, cele smerite și să socotim că frații au dreptul la cele mai mari daruri ale noastre, oricât am fi noi de buni.”