Luca 16, 1-9

„Zis-a Domnul pilda aceasta: Era un om bogat care avea un iconom, iar acesta a fost pârât lui că-i risipește avuțiile. Și, chemându-l, i-a zis: Ce este aceasta ce aud despre tine? Dă-mi socoteală de iconomatul tău, căci nu mai poți să fii iconom. Iar iconomul a zis în sine: Ce voi face, că stăpânul meu ia iconomatul de la mine? Să sap, nu pot; să cerșesc, mi-e rușine. Știu ce voi face ca să mă primească în casele lor când voi fi scos din iconomat. Și chemând la sine, unul câte unul, pe datornicii stăpânului său, a zis celui dintâi: Cât ești dator stăpânului meu? Iar el a zis: O sută de măsuri de untdelemn. Iconomul i-a zis: Ia-ți zapisul și, șezând, scrie degrabă cincizeci. După aceea a zis altuia: Dar tu, cât ești dator? El i-a spus: O sută de măsuri de grâu. Zis-a iconomul: Ia-ți zapisul și scrie optzeci. Și a lăudat stăpânul pe iconomul cel nedrept, căci a lucrat înțelepțește. Căci fiii veacului acestuia sunt mai înțelepți în neamul lor decât fiii luminii. Și Eu vă zic vouă: Faceți-vă vouă prieteni, dăruind din bogăția nedreaptă, pentru ca, atunci când ea vă va lipsi, să vă primească aceștia în corturile cele veșnice.”

Cum se săvârșesc faptele bune

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia LIII, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 22, pp. 195-196

„Când noi facem tot ce trebuie făcut, Dumnezeu ne ajută cu prisosință. Ca să nu ne trândăvim şi nici să stăm cu mâinile în sân, Dumnezeu vrea să facem şi noi ceva, ca aşa să ne dea ajutorul Său – că nu săvârşeşte totul cu ajutorul celui de sus, ci este nevoie şi de conlucrarea noastră; şi iarăşi, nici Dumnezeu nu ne cere ca noi să facem totul, că ştie slăbiciunea noastră, ci mergând pe urmele iubirii Sale de oameni, vrea să-I dăm şi noi pricină pentru a-şi arăta dărnicia Sa. Aşteaptă şi de la noi participarea noastră.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia LVIII, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 22, p. 254

„Tot aşa şi noi să fim convinşi, că de ne-am strădui de mii de ori, niciodată nu vom putea săvârşi ceva, dacă nu ne bucurăm de ajutorul cel de sus. Şi după cum nu putem face nimic din cele ce trebuie făcute, dacă nu ne străduim şi noi, nu vom putea fi învredniciți de ajutorul cel de sus. De aceea să ne străduim să facem şi noi cât ne stă în putință şi să atragem ajutorul cel de sus, ca şi datorită strădaniei noastre şi iubirii de oameni a lui Dumnezeu să sporească zi de zi faptele noastre de virtute şi să ne bucurăm de mult har de sus…”

Sfântul Macarie Egipteanul, Alte şapte omilii, Cuvânt despre libertatea minții, 3, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 338

„Harul nu pune pe seama sa binele făcut, ci pe seama omului; îl înconjoară pe acesta cu slavă, ca pe unul care a săvârşit binele. Pentru că harul, aşa cum s-a spus, nu leagă, nici nu constrânge voința omului, ci, deşi coexistă cu aceasta, el cedează în fața liberului arbitru, ca să vadă în ce măsură voința umană înclină spre virtute sau spre rău.”