Luca 18, 2–8 (Judecătorul nemilos)

„Zis-a Domnul pilda aceasta: Într-o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea și de om nu se rușina. Și era în cetatea aceea o văduvă care venea la el, zicând: Fă-mi dreptate față de potrivnicul meu. Și un timp n-a voit, dar după aceasta, a zis întru sine: Deși de Dumnezeu nu mă tem și de om nu mă rușinez, totuși, fiindcă văduva aceasta îmi face supărare, îi voi face dreptate ca să nu vină mereu să mă supere. Și a zis Domnul: Auziți ce spune judecătorul cel nedrept? Dar Dumnezeu, oare, nu va face dreptate aleșilor Săi care strigă către El ziua și noaptea și pentru care El rabdă îndelung? Zic vouă că le va face dreptate în curând.”

Dreptatea lui Dumnezeu și mila

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia la Psalmul CXIV, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, p. 576

„Milostiv este Domnul și drept. (Psalmi 114, 15)

Pretutindeni Scriptura unește dreptatea cu îndurările lui Dumnezeu, ca să ne învețe că nici mila lui Dumnezeu nu este lipsită de judecată și nici judecata nu este fără de milă. Dar chiar când miluiește, Dumnezeu măsoară celor drepți, cu judecată, îndurările Sale; iar când judecă, ne judecă gândindu-Se la slăbiciunea noastră; și ne răsplătește mai mult cu iubirea Sa de oameni decât cu măsurarea cea deopotrivă.

Și Dumnezeul nostru miluiește. (Psalmi 114, 15)

Se numește milă simțământul acela pe care îl avem față de cei care se găsesc, fără să merite, într-o stare umilitoare; simțământul acesta se naște în noi atunci când aceia ne sunt dragi. Ne este milă de cel care a căzut din cea mai mare bogăție în cea mai cumplită sărăcie, de cel care de la o înaltă bunăstare a trupului – cum era – s-a prăvălit în cea mai adâncă slăbiciune, de cel care se bucura de frumusețea și farmecul trupului, dar și le-a stricat din pricina patimilor rușinoase. Dar pentru că și noi eram odinioară slăviți, datorită viețuirii noastre în rai, am ajuns, prin cădere, neslăviți și umiliți; de aceea Dumnezeu ne miluiește, văzând ceea ce am ajuns față de ceea ce am fost. Pentru aceasta Dumnezeu l-a strigat pe Adam cu glas plin de milă: Adame, unde ești? (Facerea 3, 9)

Căci nu căuta să afle (unde era Adam) Cel Care știe toate, ci voia ca Adam să înțeleagă ce a ajuns din ceea ce era. Unde ești?, în loc de: În ce cădere ai ajuns de la o atât de mare înălțime!”

Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a LXIII-a, 4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, p. 248

„Unde este dreptate, acolo este Hristos, fiindcă Hristos este dreptate (I Corinteni 1, 30).”

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, partea a doua, 83, în Părinți și Scriitori Bisericești (1983), vol. 80, p. 217

„(...) dreptatea, deprinderea care naşte după formă toate rațiunile din existențe şi distribuie fiecăreia, în mod egal, împărtăşirea vieții în duh şi constituie fundamentul neclintit al păşirii noastre în bine prin voință.”

(Pr. Narcis Stupcanu)