Luca 23, 1-34, 44-56 (Procesul și răstignirea Mântuitorului)

„În vremea aceea, arhiereii, cărturarii și bătrânii poporului L-au dus pe Iisus îna­intea lui Pilat. Și au început să-L învinuiască, zicând: Pe Acesta am găsit răzvrătind neamul nostru și împiedicând să dăm dajdie cezarului și zicând că El este Hristos Împăratul. Iar Pilat L-a întrebat, zicând: Tu ești Împăratul iudeilor? Iar El, răspunzând, a zis: Tu zici. Și Pilat a zis către arhierei și către mulțimi: Nu găsesc nici o vină în Omul acesta. Dar ei stăruiau, zicând că întărâtă poporul, învățând prin toată Iudeea, începând din Galileea până aici. Iar Pilat, auzind, a întrebat dacă omul este galileean. Și, aflând că este de sub stăpânirea lui Irod, L-a trimis la Irod, care era și el în Ierusalim în acele zile. Iar Irod, văzând pe Iisus, s-a bucurat foarte mult, fiindcă de multă vreme dorea să-L cunoască, pentru că auzise despre El și nădăjduia să vadă vreo minune săvârșită de El. Și L-a întrebat Irod multe lucruri, dar El nu i-a răspuns nimic. Iar arhiereii și cărturarii erau de față, învinuindu-L foarte tare. Însă Irod, împreună cu ostașii săi, batjocorindu-L și luându-L în râs, L-a îmbrăcat cu o haină strălucitoare și L-a trimis iarăși la Pilat. Și, în ziua aceea, Irod și Pilat s-au făcut prieteni unul cu altul, pentru că mai înainte era dușmănie între ei. Iar Pilat, chemând pe arhierei și pe căpetenii și toată mulțimea, a zis către ei: Ați adus la mine pe Omul acesta ca pe un răzvrătitor al poporului; dar iată eu, cercetându-L în fața voastră, nici o vină n-am găsit în acest Om din cele ce aduceți împotriva Lui. Și nici Irod n-a găsit, căci L-a trimis iarăși la noi. Și iată, El n-a săvârșit nimic vrednic de moarte. Deci, pedepsindu-L, Îl voi elibera. Și trebuia, în ziua praznicului, să le elibereze un vinovat. Dar ei, cu toții, au strigat, zicând: Ia-L pe Acesta și eliberează-ne pe Baraba, care era aruncat în temniță pentru o răscoală făcută în cetate și pentru omor. Și iarăși le-a vorbit Pilat, voind să le elibereze pe Iisus. Dar ei strigau, zicând: Răstignește-L! Răstignește-L! Atunci el a zis a treia oară către ei: Ce rău a săvârșit Acesta? Nici o vină de moarte nu am aflat întru El. Deci, pedepsindu-L, Îl voi elibera. Dar ei stăruiau, cerând cu strigăte mari ca El să fie răstignit, iar strigătele lor au biruit. Deci Pilat a hotărât să se împlinească cererea lor. Și le-a eliberat pe cel aruncat în temniță pentru răscoală și ucidere, pe care îl cereau ei, iar pe Iisus L-a dat în voia lor. Și, pe când Îl duceau, oprind pe un oarecare Simon Cirineul, care venea din țarină, i-au pus crucea ca s-o ducă în urma lui Iisus. Iar după El venea mulțime multă de popor și de femei, care se băteau în piept și Îl plângeau. Dar, întorcându-Se către ele, Iisus le-a zis: Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeți pe Mine, ci pe voi plângeți-vă și pe copiii voștri! Căci iată, vin zile în care vor zice: Fericite sunt cele sterpe și pântecele care n-au născut și sânii care n-au alăptat! Atunci vor începe să spună munților: Cădeți peste noi! și dea­lurilor: Acoperiți-ne! Căci dacă fac acestea cu lemnul verde, cu cel uscat ce va fi? Și erau duși și alți doi făcători de rele, ca să-i omoare împreună cu El. Iar când au ajuns la locul ce se cheamă «al Căpățânii», L-au răstignit acolo pe El și pe făcătorii de rele, unul de-a dreapta și altul de-a stânga. Iar Iisus zicea: Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac! Și, împărțind hainele Lui, au aruncat sorți. Era acum ca la ceasul al șaselea și întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea, când soarele s-a întunecat, iar catapeteasma templului s-a sfâșiat pe mijloc. Atunci Iisus, strigând cu glas mare, a zis: Părinte, în mâinile Tale încredințez duhul Meu! Și, aceasta zicând, Și-a dat duhul. Iar sutașul, văzând cele ce s-au făcut, a slăvit pe Dumnezeu, zicând: Cu adevărat, Omul Acesta drept a fost. Și toate mulțimile care veniseră la această priveliște, văzând cele întâmplate, se întorceau bătându-și pieptul. Iar toți cunoscuții Lui și femeile care Îl însoțiseră din Galileea stăteau departe, privind acestea. Și, iată, un bărbat cu numele Iosif, din Arimateea, cetate a iudeilor, sfetnic fiind, care era bărbat bun și drept, care nu se învoise cu sfatul și cu fapta lor și care aștepta Împărăția lui Dumnezeu, venind la Pilat, a cerut trupul lui Iisus. Și coborându-L, L-a înfășurat în giulgiu de in și L-a pus într-un mormânt săpat în piatră, în care nimeni, niciodată, nu mai fusese pus. Iar ziua aceea era vineri și se lumina spre sâmbătă. Și, urmându-I femeile care veniseră cu El din Galileea, au privit mormântul și cum a fost pus trupul Lui. Și, întorcându-se, au pregătit miresme și miruri; iar sâmbătă s-au odihnit, după porunca legii.“

Hristos S-a smerit pe Cruce

Origen, Omilii la Cartea Ieșirii, Omilia VI, Cap. I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 6, p. 95

„Pătimirile Sale au fost, deci, pentru El o slavă, numai că această slavă n-a fost strălucitoare, ci smerită.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)