Luca 24, 36-53

„În vremea aceea, după ce a înviat din morți, Iisus a stat în mijlocul ucenicilor Săi și le-a zis: Pace vouă! Iar ei, înspăimântându-se și înfricoșându-se, credeau că văd un duh. Și Iisus le-a zis: De ce sunteți tulburați și pentru ce se ridică astfel de gânduri în inimile voastre? Vedeți mâinile Mele și picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiți-Mă și vedeți, că duhul nu are carne și oase precum Mă vedeți pe Mine că am. Și, zicând acestea, le-a arătat mâinile și picioarele Sale. Deci, încă necrezând ei de bucurie și minunându-se, El le-a zis: Aveți aici ceva de mâncare? Iar ei I-au dat o bucată de pește fript și dintr-un fagure de miere. Și, luând, a mâncat înaintea lor. Apoi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi, fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în proroci și în psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. Și le-a spus: Așa este scris, și așa trebuia să pătimească Hristos și să învieze din morți a treia zi, și să se propovăduiască în numele Său pocăința spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Voi sunteți martorii acestora. Și, iată, Eu trimit peste voi făgăduința Tatălui Meu; însă voi să ședeți în cetatea Ierusalimului până ce vă veți îmbrăca cu putere de sus. Și i-a dus afară până spre Betania și, ridicându-Și mâinile, i-a binecuvântat. Și, pe când îi binecuvânta, S-a despărțit de ei și S-a înălțat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Și erau în toată vremea în templu, lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.”

Să ne înălțăm și noi cu Hristos!

Fericitul Augustin, Predici la marile sărbători, Predica 263/A, în Părinți și Scriitori Bisericești (2014), vol. 13, pp. 356-357

„Și noi suntem deja în cer, împreună cu Hristos. În această zi, Domnul nostru Iisus Hristos S-a înălțat la cer; să se înalțe împreună cu El și inima noastră! Să-l ascultăm pe Apostolul care spune: Dacă ați înviat împreună cu Hristos, căutați cele de sus, unde Se află Hristos șezând de-a dreapta lui Dumnezeu; cu­getați cele de sus, nu cele de pe pământ! (Coloseni 3, 1-2). Căci, după cum El S-a înălțat și nu ne-a părăsit, tot astfel și noi suntem deja acolo cu El, chiar dacă încă nu s-a împlinit în trupul nostru ceea ce El ne-a făgăduit. El S-a înălțat deja mai presus de ceruri și totuși suferă pe pământ din pricina oricărei dureri pe care o resimțim noi, mădularele Sale. Oare nu despre acest lucru a dat mărturie când a strigat de sus: Saule, Saule, de ce Mă prigonești? (Fapte 9, 4) și: Am fost flămând și Mi-ați dat să mănânc (Matei 25, 35)? De ce să nu lucrăm și noi pe pământ în așa fel încât, prin credința, nădejdea și dragostea prin care suntem legați de El, să ne odihnim deja de aici împreună cu El în cer? El poate face aceasta prin firea dumnezeiască și prin putere, și prin iubire; în schimb, noi, chiar dacă nu putem face aceasta prin dumnezeire asemenea Lui, putem totuși prin iubire, dar doar în El.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)