Luca 5, 17–26 (Vindecarea slăbănogului)

„În vremea aceea Iisus învăța și de față ședeau farisei și învățători ai Legii, veniți din toate orașele mici ale Galileei, ale Iudeei și din Ierusalim. Iar puterea Domnului se arăta în tămăduiri. Și, iată, niște bărbați aduceau, pe pat, pe un om care era slăbănog și căutau să-l ducă înăuntru și să-l pună înaintea Lui; dar, negăsind pe unde să-l ducă, din pricina mulțimii, s-au suit pe acoperiș și, printre cărămizi, l-au lăsat cu patul în mijloc, înaintea lui Iisus. Și, văzând credința lor, El i-a zis: Omule, iertate îți sunt păcatele tale! Iar fariseii și cărturarii au început să cârtească, zicând: Cine e Acesta care grăiește hule? Cine poate să ierte păcatele decât numai singur Dumnezeu? Iar Iisus, cunoscând gândurile lor, răspunzând a zis către ei: Ce cugetați în inimile voastre? Ce este mai ușor? A zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Ridică-te și umblă? Dar, ca să știți că Fiul Omului are pe pământ putere să ierte păcatele, a zis slăbănogului: Ție îți zic: Ridică-te, ia patul tău și mergi la casa ta! Și îndată, ridicându-se înaintea lor, luând patul pe care zăcuse, s-a dus la casa lui, slăvind pe Dumnezeu. Și uimire i-a cuprins pe toți și slăveau pe Dumnezeu și, plini de frică, ziceau: Am văzut astăzi lucruri minunate.”

Lupta cu păcatul

Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilia XXV, 1-2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 200

„Cei care n-au fost cinstiți cu cuvântul lui Dumnezeu, nici n-au fost crescuți în legea divină, în zadar se îngâmfă și socotesc că pot să nimicească, prin voința lor proprie, asalturile păcatului, care doar prin taina crucii a fost biruit. Pentru că libertatea care stă la îndemâna omului constă în faptul de a se opune diavolului, dar nu și în faptul de a domina cu desăvârșire patimile, cum propune (psalmistul - Psalmi 126, 1). Este imposibil să pășească cineva peste aspidă și vasilisc și să calce peste lei și balauri (Psalmi 90, 13), dacă mai înainte nu s-a curățit — pe cât este posibil omenește — și n-a fost întărit de Cel ce a spus Apostolilor: Iată v-am dat putere să călcați peste șerpi și peste scorpii și peste toată puterea vrăjmașului (Luca 10, 19). Dacă firea omenească ar fi putut, fără armura Sfântului Duh, să reziste împotriva uneltirilor diavolului (Efeseni 6, 11), Apostolul n-ar fi zis: Iar Dumnezeul păcii va zdrobi repede sub picioarele voastre pe satan (Romani 16, 20).”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XLI, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 499

„... cum ne mai putem mântui? mă poți întreba.

Dacă vei întrebuința pentru fiecare păcat doctoria potrivnică păcatului: milostenia, rugăciunile, căința, pocăința, smerenia, inima zdrobită, disprețuirea averilor. Dumnezeu a pus nenumărate căi de mântuire dacă vrem să luăm aminte. Să luăm, dar, aminte și cu toate doctoriile acestea să ne curățim rănile făcând milostenii, lăsând ura ce o purtăm celor ce ne-au supărat, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate, postind după putere, rugându-ne cu inimă curată și să nu ne facem prieteni cu bogăția cea nedreaptă.”

(Pr. Narcis Stupcanu)