Marcu 10, 17-27

„În vremea aceea, ieșind Iisus în drum ca să plece, a alergat cineva către El și, îngenunchind înaintea Lui, Îl întreba: Învățătorule bun, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică? Iar Iisus i-a răspuns: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât singur Dumnezeu. Știi poruncile: «Să nu ucizi, să nu fii desfrânat, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, să nu înșeli pe nimeni, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta». Iar el I-a zis: Învățătorule, acestea toate le-am păzit din tinerețile mele. Iar Iisus, privind la el cu dragoste, i-a zis: Un lucru îți mai lipsește: Mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor și vei avea comoară în cer; și apoi, luând crucea, vino și urmează Mie. Dar el, întristându-se de cuvântul acesta, a plecat mâhnit, căci avea multe bogății. Și Iisus, uitându-Se în jur, a zis către ucenicii Săi: Cât de greu vor intra cei bogați în Împărăția lui Dumnezeu! Iar ucenicii erau uimiți de cuvintele Lui. Dar Iisus, răspunzând iarăși, le-a zis: Fiilor, cât de greu este celor ce se încred în bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu! Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alții: Și cine poate să se mântuiască? Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni aceasta e cu neputință, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putință.”

Cum și de ce respectăm poruncile

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XLIV, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 527

„Dacă le facem pe unele, iar pe altele le lăsăm, nu avem nici un folos. Nu pierim din pricina celor pe care le facem, ci din pricina celor pe care le-am neglijat. Ce importanță are dacă nu pierim din pricina bogăției, dar pierim din pricina trândăviei; dacă nu pierim din pricina trândăviei, dar pierim din pricina lipsei de bărbăție? Că şi lucrătorul de pământ plânge la fel sămânța fie că o pierde într-un chip, fie că o pierde în altul. Să nu ne mângâiem că nu pierim în toate chipurile, ci să plângem că pierim într-un chip oarecare! Să ardem spinii! Că ei înăbuşă cuvântul.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia LV, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 22, p. 216

„Când e vorba de un câştig material, preferăm să îndurăm orice cu dragă inimă, fie oboseală, fie necaz, fie ruşine, fie chiar pedeapsă şi pe lumea aceasta, şi pe lumea cealaltă; dar când e vorba de mântuirea noastră, când e vorba să atragem asupra-ne câştigul cel de sus, deodată ne cuprind căscatul, lenea, plictiseala. Ce iertare mai putem avea noi, ce cuvânt de apărare când suntem atât de nepăsători, când nu vrem să iubim pe Dumnezeu nici măcar cât a iubit Iacov pe Rahela? Şi ne purtăm aşa ştiind doar câte binefaceri ne-a făcut şi ne face Dumnezeu în fiecare zi!”

Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, epistola 204, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, p. 313

„… nu poți fi unit cu Dumnezeu atâta vreme cât disprețuieşti poruncile Lui.”