Marcu 11, 11–23

„În vremea aceea a intrat Iisus în Ierusalim și în templu și, privind toate în jur și vremea fiind spre seară, a ieșit spre Betania cu cei doisprezece. Și a doua zi, ieșind ei din Betania, El a flămânzit. Și, văzând de departe un smochin care avea frunze, a mers acolo, doar va găsi ceva în el; și, ajungând la smochin, n-a găsit nimic decât frunze, căci nu era timpul smochinelor. Și, vorbind, i-a zis: De acum înainte nimeni în veac să nu mai mănânce rod din tine. Iar ucenicii Lui ascultau. Și au venit în Ierusalim. Și, intrând în templu, a început să dea afară pe cei care vindeau și pe cei care cumpărau în templu, iar mesele schimbătorilor de bani și scaunele vânzătorilor de porumbei le-a răsturnat. Și nu îngăduia să mai treacă nimeni cu vreun vas prin templu. Și-i învăța și le spunea: Oare nu este scris: «Casa Mea casă de rugăciune se va chema pentru toate neamurile»? Voi, însă, ați făcut din ea peșteră de tâlhari. Și au auzit arhiereii și cărturarii și căutau cum să-L piardă. Căci se temeau de El, pentru că toată mulțimea era uimită de învățătura Lui. Iar când s-a făcut seară, au ieșit afară din cetate. Dimineața, trecând pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcini. Și Petru, aducându-și aminte, I-a zis: Învățătorule, iată, smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat. Și, răspunzând, Iisus le-a zis: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.”

Aveți credință în Dumnezeu!

Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a II-a, Cap. VI, 28.1.-28.2., în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, p. 128

„Credința este o presupunere pe care o accepți de bună voie, este o supoziție judicioasă înainte de înțelegere, este așteptarea unui lucru pe care îl dobândești în viitor - așteptarea altor lucruri, în afară de cele ale credinței, este o părere cu privire la lucruri nesigure -, iar încre­dințarea este convingerea sigură că ai să primești lucrul pe care îl aștepți. De aceea credem, pentru că suntem încredințați de ceea ce credem. Și este spre slava lui Dumnezeu și mântuirea noastră. Avem încredere în singurul Dumnezeu, despre Care știm că nu-și va călca făgăduințele bune pe care ni le-a făcut, nu ne va refuza acele bunătăți create în virtutea făgăduințelor Sale, dăruite nouă cu bunăvoință.”

Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a V-a, Cap. I, 2.1., în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, p. 311

„Fericit este cel ce grăiește la urechile celor ce ascultă (Înțelepciunea lui Isus Sirah 25, 12). Credința este urechea sufletului și la această credință face aluzie Domnul când spune: Cel ce are urechi de auzit să audă (Matei 11, 15; 13, 9.43; Marcu 4, 9.23; Luca 8, 8; 14, 35), pentru ca prin credință să înțeleagă cele ce spune Domnul și cum le spune.”