Marcu 12, 13–17

„În vremea aceea căpeteniile preoților și cărturarii au trimis la Iisus pe unii dintre farisei și din irodiani, ca să-L prindă în cuvânt. Iar ei, venind, I-au zis: Învățătorule, știm că spui adevărul și nu-Ți pasă de nimeni, fiindcă nu cauți la fața oamenilor, ci cu adevărat înveți calea lui Dumnezeu. Se cuvine a da dajdie cezarului sau nu? Să dăm sau să nu dăm? El însă, cunoscând fățărnicia lor, le-a zis: Pentru ce Mă ispitiți? Aduceți-Mi un dinar ca să-l văd. Și I-au adus. Și i-a întrebat Iisus: Ale cui sunt chipul acesta și inscripția de pe el? Iar ei I-au zis: Ale cezarului. Atunci Iisus le-a zis: Dați cezarului cele ale cezarului, iar lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu. Iar ei se mirau de El.”

Dumnezeu vede intenția

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXX, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 801-803

„Iudeii plăteau tribut, că erau sub stăpânirea romanilor. Și pentru că fariseii văzuseră că Teuda și Iuda fuseseră condamnați nu cu mult înainte la moarte pentru că puseseră la cale o răscoală împotriva ordinii statului (Fapte 5, 36-37), voiau ca prin cuvintele acestea ale lor să-I pună în spate aceeași vină. De aceea au trimis la Iisus și pe ucenicii lor și pe irodiani, ca să-I sape, după cum gândeau ei, o îndoită prăpastie, și de o parte, și de alta; să-I întindă lanțurile din toate părțile ca să-L prindă orice răspuns ar da. Dacă răspundea pe placul irodianilor, să-L învinuiască fariseii; dacă răspundea pe placul fariseilor, să-L acuze irodianii. Hristos plătise dajdie (Matei 17, 24-27), dar ei n-o știau. Fariseii se așteptau să-L prindă fie într-un chip, fie în altul. Dar mai mult doreau să spună ceva împotriva irodianilor. De aceea i-a și trimis pe ucenicii lor, ca pornindu-L împotriva irodianilor în prezența lor, să-L dea pe mâna lui Irod ca pe unul ce vrea să-i ia puterea. (...) Dar a ieșit cu totul altceva. Și-au arătat prostia lor înaintea mai multor oameni. Uită-te la lingușeala și viclenia lor ascunsă! Știm, spun ei, că omul adevărului ești! Pentru ce atunci, fariseilor, spuneați că este un înșelător (Matei 27, 63), că amă­geș­te poporul (Ioan 7, 12), că are demon (Ioan 10, 20), că nu este de la Dumnezeu (Ioan 9, 16)? (...) Acum Îl cinstiți și-L socotiți Învă­țător, dar atunci când vă vorbea de mântuirea voastră Îl dispre­țuiați și-L ocărați de multe ori!

(...) Pentru ce mă ispitiți fățarnicilor? (Matei 22, 18)

Hristos a făcut lucrul acesta ca să pună capăt răutății lor, să nu mai încerce să-L atace din nou. Îi ține de rău, deși fariseii Îi arătaseră multă cinstire prin cuvintele lor. Îl numiseră învățător, mărturisiseră că e adevărul și că nu caută la fața omului; dar El, Dumnezeu fiind, nu S-a lăsat înșelat de nici unul din aceste cuvinte lingușitoare. Asta ar fi trebuit să-i facă pe farisei să vadă că mustrarea pe care le-o face Hristos nu se întemeiază pe o simplă presupunere, ci este semn că El cunoaște tainele sufletului lor.”