Marcu 12, 38-44

„Zis-a Domnul: Păziți-vă de cărturarii cărora le place să se plimbe în haine lungi și să li se plece lumea în piețe și să stea în băncile dintâi în sinagogi și să stea în capul mesei la ospețe. Ei, care secătuiesc casele văduvelor și de ochii lumii se roagă îndelung, își vor lua mai multă osândă. Și, șezând în preajma cutiei darurilor, Iisus privea cum mulțimea aruncă bani în cutie. Și mulți bogați aruncau mult. Și venind o văduvă săracă, a aruncat doi bani, adică un codrant. Și chemând la Sine pe ucenicii Săi le-a zis: Adevărat grăiesc vouă că această văduvă săracă a aruncat în cutia darurilor mai mult decât toți ceilalți. Pentru că toți au aruncat din prisosul lor, pe când ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, toată avuția sa.”

Cum ne dăm seama când suntem cuprinși de slava deșartă

Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mici, Î. 33, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, p. 330

„Întrebarea 33: Cum se demască cel care se străduieşte să fie bineplăcut (oamenilor)? Răspuns: Când, pe de o parte, se arată binevoitor față de cei care-l laudă, iar pe de altă parte, devine greoi față de cei care-l vorbesc de rău. Căci dacă vrea să placă Domnului, să fie pretutindeni şi întotdeauna acelaşi, împlinind ceea ce s-a spus: cu armele dreptății în dreapta şi în stânga, în cinste şi în necinste, în mustrări şi în laude, când suntem socotiți înşelători şi când suntem socotiți de bună-credință (II Corinteni 6, 7-8).”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omiliile V-VI, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, pp. 74-76

„… goana nebună după slava omenească şi neştiința de a o disprețui. Aceasta este pricina multor rele. Iar dacă avem oarecare bogăție duhovnicească, ne-o ia şi ne lasă lipsiți de folosul ei. Poate fi, oare, ceva mai cumplit decât această vătămare, când ne ia şi ceea ce ni se pare că avem? Aşa a ajuns fariseul acela mai mic decât vameşul (Luca 18, 9-14), pentru că n-a putut să-şi înfrâneze limba, ci prin ea, ca printr-o portiță, a dat afară toată bogăția lui. Atât de mare rău este slava deşartă! Spune-mi, te rog, pentru ce umbli înnebunit după lauda oamenilor? Nu ştii că este ca umbra, ba mai trecătoare decât umbra? Aşa se risipeşte şi se pierde în aer lauda de la oameni! În afară de aceasta oamenii sunt schimbători şi nestatornici; aceiaşi oameni astăzi te laudă şi mâine te bârfesc. Cu lauda lui Dumnezeu nu se întâmplă niciodată asta! Să nu fim, dar, fără de minte, nici să ne înşelăm singuri în zadar şi fără rost. De facem o faptă bună şi n-o facem numai pentru aceea ca să plinim porunca Stăpânului nostru şi ca să fim cunoscuți numai de El, ne-am ostenit în zadar şi ne-am lipsit de rodul faptei noastre bune. Omul care face o faptă bună, ca să vâneze slavă de la oameni, poate că o dobândeşte, poate că nu; că de multe ori, tocmai pentru că o face cu acest scop, nici n-o poate dobândi; dar fie că o dobândeşte, fie că nu, şi-a luat îndestulătoare plată aici şi nu va mai primi dincolo nici o răsplătire pentru fapta lui.”