Marcu 14, 10-42

„În vremea aceea Iuda Iscarioteanul, unul dintre cei doisprezece, s-a dus la arhierei ca să-L vândă pe Iisus. Și, auzind ei, s-au bucurat și au făgăduit să-i dea bani. De aceea el căuta cum să-L dea lor la timpul potrivit. Iar în ziua cea dintâi a Azimelor, când jertfeau Paștile, ucenicii Lui L-au întrebat: Unde voiești să mergem să pregătim, ca să mă­nânci Paștile? Și a trimis doi dintre ucenicii Lui, zicându-le: Mergeți în cetate și vă va întâmpina un om ducând un ulcior cu apă; mergeți după el. Și unde va intra, spuneți stăpânului casei că Învăță­torul zice: Unde este încăperea în care pot să mănânc Paștile împreună cu ucenicii Mei? Iar el vă va arăta un foișor mare, așternut gata. Acolo să pregătiți pentru noi. Și au ieșit ucenicii și au venit în cetate și au găsit așa precum le-a spus și au pregătit Paștile. Și, făcându-se seară, a venit cu cei doisprezece. Pe când ședeau la masă și mân­cau, Iisus a zis: Adevărat grăiesc vouă că unul dintre voi, care mănâncă împreună cu Mine, Mă va vinde. Atunci ei au început să se întristeze și să-I zică, unul câte unul: Nu cumva sunt eu? Iar El le-a zis: Unul dintre cei doisprezece, care întinge cu Mine în blid. Că Fiul Omului merge precum este scris despre El; dar vai de omul acela prin care este vândut Fiul Omului! Bine era de omul acela dacă nu s-ar fi născut. Și, mâncând ei, Iisus a luat pâinea și, binecuvântând, a frânt și le-a dat lor, zicând: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu. Apoi, luând paha­rul, mulțumind, le-a dat și au băut din el toți. Și a zis lor: Acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă. Adevărat grăiesc vouă că de acum nu voi mai bea din rodul viței până în ziua aceea când îl voi bea nou în Împărăția lui Dumnezeu. Și, cântând laude, au ieșit la Muntele Măslinilor. Și le-a zis Iisus: Toți vă veți sminti, că scris este: «Bate-voi păstorul și se vor risipi oile»; dar, după învierea Mea, voi merge mai înainte de voi în Galileea. Iar Petru I-a zis: Chiar dacă toți se vor sminti întru Tine, totuși eu nu. Și i-a zis Iisus: Adevărat grăiesc ție că tu astăzi, în noaptea aceas­ta, mai înainte de a cânta de două ori cocoșul, de trei ori te vei lepăda de Mine. El însă spunea mai stăruitor: Și de-ar fi să mor cu Tine, nu Te voi tăgă­dui. Și tot așa ziceau toți. Și au venit la un loc al cărui nume este Ghet­simani, și acolo a zis către ucenicii Săi: Ședeți aici până ce Mă voi ruga. Și a luat cu El pe Petru și pe Iacov și pe Ioan și a înce­put a Se tulbura și a Se mâhni; și le-a zis lor: Întris­tat este sufletul Meu până la moarte. Rămâ­neți aici și privegheați. Și, mergând puțin mai îna­inte, a căzut cu fața la pământ și Se ruga ca, de este cu putință, să treacă de la El ceasul acesta. Și zicea: Avva, Părinte, toate sunt Ție cu putință. Depărtează paharul acesta de la Mine. Dar nu precum voiesc Eu, ci precum voiești. Apoi a venit la ucenici și i-a găsit dormind și a zis lui Petru: Simone, dormi? N-ai avut tărie să veghezi un ceas? Privegheați și vă rugați, ca să nu intrați în ispită, căci duhul este osârduitor, dar trupul nepu­tincios. Și, iarăși mergând, S-a rugat, același cu­vânt zicând; apoi, venind iarăși, i-a găsit dor­mind, căci ochii lor erau îngreuiați și nu știau ce să-I răspun­dă. Și a venit a treia oară și le-a zis: Dormiți de acum și vă odihniți! E gata, a sosit cea­sul. Iată, Fiul Omului este dat în mâinile păcăto­șilor. Sculați-vă să mergem. Iată, cel ce M-a vândut s-a apropiat.”

Viclenia

Sfântul Chiril al Alexandriei, Închinare în Duh și Adevăr, Cartea a Șaptea, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 38, p. 246

„Căci amăgirea și viclenia cu chip de bunătate e cu adevărat păcat foarte greu (...) și un lucru din cele mai urâte lui Dumnezeu, având ca soră fața îndoită a sufletului și a gândurilor și schimbarea neîncetată, care stârnesc mânia dumnezeiască a minții preacurate. Căci zice despre unii: Săgeată ucigătoare este limba lor; viclenie sunt cuvintele gurii lor; aproapelui său îi grăiește cuvinte de pace și în sine are duș­mănia. Să nu-i cercetez pe ei? Zice Domnul. Sau nu se va răzbuna întru poporul acesta sufletul meu? (Ieremia 9, 8). Iar David zice că cel nevinovat cu mâinile și curat la inimă, care nu a viclenit în limba lui și nu a făcut răul aproapelui său, se va sui în muntele Domnului (Psalmi 14, 3-4).
Astfel legea îi interzice omului, ca un lucru prea urât și necuvenit a umbla cu viclenii, adică a viețui fățarnic și a-și lua chipul dreptății și a păgubi pe frați, disprețuind legile iubirii.”

Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a LXIII-a, 45, în Părinți și Scriitori Biseri­cești, vol. 53, p. 256

„Viclenia este mai vătămătoare decât răutatea; fiindcă viclenia nu este răutate pură și simplă, ci rea-voință ascunsă. Și este mai grea paza de lucruri ascunse decât de cele cunoscute. De aceea și Mântuitorul nostru ne sfătu­iește să ne ferim de cei vicleni, care ne ademenesc cu plăceri blânde la chip și cu alte lucruri fățarnice, dar deșertăciuni, care ne atrag către ambiții, onoruri, lăcomie, bogăție, către trufia puterii.”