Marcu 3, 13-21

„În vremea aceea S-a suit Iisus pe munte și a chemat la Sine pe câți a voit și au venit la El. Și a rânduit pe cei doisprezece, pe care i-a numit Apostoli, ca să fie cu El și să-i trimită să propovăduiască și să aibă putere să vindece bolile și să alunge demonii. Deci a rânduit pe cei doisprezece: pe Simon, căruia i-a pus numele Petru, și pe Iacov al lui Zevedeu, și pe Ioan, fratele lui Iacov, și le-a pus lor numele Voanerghes, adică Fiii tunetului; și pe Andrei, și pe Filip, și pe Bartolomeu, și pe Matei, și pe Toma, și pe Iacov al lui Alfeu, și pe Tadeu, și pe Simon Cananeul și pe Iuda Iscarioteanul, cel care L-a și vândut. A venit în casă și iarăși mulțimea s-a adunat, încât ei nu puteau nici pâine să mănânce. Și, auzind ai Săi, au ieșit ca să-L prindă, pentru că ziceau: Și-a ieșit din fire.”

Cum au propovăduit Sfinții Apostoli

Origen, Contra lui Celsus, Cartea a III-a, Cap. LXVIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1984), vol. 9, p. 218

„Căci «cuvântul» celor care au vestit de la început Evanghelia şi care cu prețul multor sudori au contribuit la întemeierea bisericilor lui Dumnezeu, ca şi propovăduirea Lui, s-a făcut cu mare putere de convingere, nu cum apare în filosofia lui Platon sau a altui filosof: ei erau oameni şi nu aveau decât putere omenească, pe când puterea de convingere dată de Dumnezeu Apostolilor lui Iisus avea dovada Duhului şi a puterii (I Corinteni 2, 4). De aici au izvorât şi repeziciunea, şi tăria cu care s-a răspândit cuvântul lor sau mai degrabă al lui Dumnezeu, care a schimbat, prin ei, pe mulți oameni înclinați spre răutăți atât din fire, cât şi din obişnuință. Pe unii ca aceştia nu i-ar fi putut îndrepta omul nici dacă ar fi folosit pedepse, în schimb a făcut-o Cuvântul, transformându-le cugetul şi sădind în ei trăsăturile voii Sale.”

Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, Cartea a Treia, XXIV, 3-5, în Părinți și Scriitori Bi­sericești (1987), vol. 13, pp. 124-125

„Oamenii inspirați şi cu adevărat vrednici de Dumnezeu, adică Apostolii lui Hristos, au trăit o viață cu totul curată şi şi-au îm­podobit sufletele cu toate vir­tuțile. Limba o cunoşteau slab ­de tot, în schimb, ei s-au întărit numai prin puterea dumnezeiască, singura în stare să săvârşească minuni, aşa cum le-o dăduse Mântuitorul. Ei nu erau în stare să tâlcuiască învățătura Dascălului lor prin convingere şi prin meşteşugul vorbirii, lucru pe care nici nu-l încercau. Numai dovada Duhului Sfânt lucra împreună cu ei, numai puterea făcătoare de minuni a lui Hristos lucra prin ei, le era de folos. Ei propovăduiau cunoaşterea Împărăției cerurilor în întreaga lume locuită fără să-și facă nici cea mai mică îngrijorare despre scrierea căr­ților.

Ei lucrau aşa pentru că erau chemați la o slujire mai însemnată şi mai presus decât puterile omeneşti. Pavel însuşi, cel mai puternic în pregătirea cuvântului şi cel mai profund în cugetare, n-a dat nici el Scripturii decât epistole scurte, cu toate că ar fi avut de spus multe lucruri, şi chiar adevăruri negrăite.”