Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Marcu 5, 24-34 (Vindecarea unei femei suferinde)

Marcu 5, 24-34 (Vindecarea unei femei suferinde)

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Evanghelia zilei
Data: 27 Sep, 2021

„În vremea aceea îl urma pe Iisus mulțime mare și îl îmbulzea. Și era o femeie care avea curgere de sânge de doisprezece ani. Și multe îndurase de la mulți doctori, cheltuindu-și toate ale sale, dar nefolosind nimic, ci mai mult mergând înspre mai rău. Auzind ea cele despre Iisus, a venit în mulțime și pe la spate s-a atins de haina Lui. Căci își zicea: De mă voi atinge măcar de haina Lui, mă voi vindeca! Și îndată izvorul sângelui ei a încetat și ea a simțit în trup că s-a vindecat de boală. Și, îndată, cunoscând Iisus în Sine puterea ieșită din El, întorcându-Se către mulțime, a întrebat: Cine s-a atins de hainele Mele? Și I-au zis ucenicii Lui: Vezi mulțimea îmbulzindu-Te și zici: Cine s-a atins de Mine? Și Se uita împrejur să vadă pe aceea care făcuse aceasta. Iar femeia, înfricoșându-se și tremurând, știind ce i se făcuse, a venit și a căzut înaintea Lui și I-a mărturisit tot adevărul. Iar El i-a zis: Fiică, credința ta te-a mântuit, mergi în pace și fii sănătoasă de boala ta!”

Lucrarea credinței

Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a VI-a, Cap. XV - 122.2.-122.3, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, p. 453

„Dovada că adevărul este la noi este faptul că Însuși Fiul lui Dumnezeu ne-a învățat adevărul. Dacă la baza oricărei cercetări se găsesc aceste elemente generale: persoana și lucrul, atunci numai la noi se arată cu adevărat adevărul; persoana, în care adevărul este arătat, este Fiul lui Dumnezeu; iar lucrul este puterea credinței, care a biruit pe tot cel care i-a stat împotrivă, oricare ar fi fost acela, și chiar lumea întreagă, câte i s-a împotrivit. Dar pentru că acest lucru este recunoscut de toată lumea și este întărit de fapte și cuvinte veșnice, e clar că cel care nu crede că este pronie și este cu adevărat fără Dumnezeu, acela merită pedeapsă și nu merită să te contrazici cu el. În fața noastră stă altă sarcină: ce să facem și în ce chip să trăim ca să ajungem la cunoașterea Atotputernicului Dumnezeu, și cum să cinstim Dumnezeirea, ca să fim pricinuitorii propriei noastre mântuiri. Știm, apoi, că nu de la sofiști, ci de la Dumnezeu cunoaștem și învățăm ce-I este bineplăcut lui Dumnezeu; de aceea căutăm să lucrăm cu dreptate și cu sfințenie.”

Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a II-a, Cap. VI, 28.1.-28.2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, p. 128

„Credința este o presupunere pe care o accepți de bunăvoie, este o supoziție judicioasă înainte de înțelegere, este așteptarea unui lucru pe care îl dobândești în viitor - așteptarea altor lucruri, în afară de cele ale credinței, este o părere cu privire la lucruri nesigure - iar încredințarea este convingerea sigură că ai să primești lucrul pe care îl aștepți. De aceea credem, pentru că suntem încredințați de ceea ce credem. Și este spre slava lui Dumnezeu și mântuirea noas­tră. Avem încredere în singurul Dumnezeu, despre Care știm că nu-Și va călca făgăduințele bune pe care ni le-a făcut, nu ne va refuza acele bunătăți create în virtutea făgăduințelor Sale, dăruite nouă cu bunăvoință.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)