Marcu 8, 1–10 (Minunea înmulțirii a șapte pâini și câțiva peștișori)

„În vremea aceea, fiind iarăși mulțime mare de oameni și neavând ce să mănânce, Iisus a chemat la Sine pe ucenicii Săi și le-a zis: Milă Îmi este de mulțime, că sunt trei zile de când așteaptă lângă Mine și n-au ce să mănânce. Și dacă le voi da drumul la casele lor flămânzi, se vor istovi pe drum, că unii dintre ei au venit de departe. Și ucenicii Lui I-au răspuns: De unde va putea cineva să-i sature pe aceștia cu pâine aici, în pustie? El însă i-a întrebat: Câte pâini aveți? Răspuns-au Lui: Șapte. Și a poruncit mulțimii să se așeze pe pământ. Și, luând cele șapte pâini, a mulțumit, a frânt și a dat ucenicilor Săi ca să le pună înainte. Și ei le-au pus mulțimii înainte. Și aveau și puțini peștișori. Și binecuvântându-i, a zis să-i pună și pe aceștia înaintea lor. Și au mâncat și s-au săturat și au luat șapte coșuri cu rămășițe de fărâmituri. Iar ei erau ca la patru mii. După aceea le-a dat drumul. Și îndată, intrând în corabie cu ucenicii Săi, a venit în părțile Dalmanutei.”

Atitudinea creștinului față de hrana trupească

Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mari, Cap. II, Î. 19, R. II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, p. 253

„(...) Este neconsecvent ca, pe de o parte, să folosim alimentele pentru întărirea corpului, iar pe de altă parte, prin aceleași alimente să luptăm contra corpului și să-l împiedicăm întru împlinirea poruncii. Dar tocmai acest lucru ne poate servi ca exemplu că trebuie să obișnuim sufletul să fugă de cele păgubitoare, chiar dacă ar produce plăcere. Așadar trebuie să preferăm în tot cazul ceea ce se poate pregăti mai lesne, ca nu (cumva), sub pretextul înfrânării, să alergăm după (lucruri) mai scumpe și mai costisitoare și să pregătim bucatele cu fel de fel de condimente scumpe; ci să alegem ceea ce se poate găsi ușor din fiecare țară, ceea ce este ieftin și se poate pregăti ușor de către cei mulți; iar din cele importante să întrebuințăm numai ceea ce este absolut necesar pentru viață, cum este untdelemn și altele asemenea, și ceea ce poate să servească spre ușurarea necesară a bolnavilor, și aceasta dacă se poate procura fără multă frământare, fără tapaj și fără multă alergătură.”

Clement Alexandrinul, Pedagogul, Cartea II, Cap. I, 17.3., în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 4, pp. 239-240

„(...) Mâncarea multă naște în suflet suferință, uitare și nesocotință. Se spune că trupurile copiilor, când încep să crească, se dezvoltă frumos dacă li se dă mai puțină mâncare; că respirația, care ajută la creștere, nu este împiedicată de mâncare, pe când mâncarea multă pune barieră bunului mers al creșterii.”

Casiodor, Istoria Bisericească tri­partită, Cartea a VIII-a, capitolul I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 75, p. 315

„Un altul, numit Pior, mânca mergând. Întrebat pentru ce mânca așa, zise: Nu vreau să folosesc mâncarea ca pe ceva necesar, ci ca să fac altceva. Întrebat la fel de un altul, spuse: Pentru ca sufletul să nu simtă o voluptate trupească în timp ce mănânc.”

Pr. Narcis Stupcanu