Matei 10, 23-31 (Iisus Își povățuiește ucenicii)

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Când vă vor prigoni în cetatea aceasta, fugiți în cealaltă; adevărat grăiesc vouă: Nu veți sfârși cetățile lui Israel, până ce va veni Fiul Omului. Nu este ucenic mai presus de învățătorul său, nici slugă mai presus de stăpânul său. Destul este ucenicului să fie ca învățătorul și slugii ca stăpânul. Dacă pe stăpânul casei l-au numit Beelzebul, cu cât mai mult pe casnicii lui? Deci nu vă temeți de ei, căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală și nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut. Ceea ce vă grăiesc la întuneric, spuneți la lumină; și, ceea ce auziți la ureche, propovăduiți de pe case. Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeți-vă mai curând de Acela care poate și sufletul și trupul să le piardă în gheena. Oare nu se vând două vrăbii pe un ban? Și nici una din ele nu va cădea pe pământ fără știrea Tatălui vostru. La voi însă și perii capului toți sunt numărați. Așadar, nu vă temeți; voi sunteți cu mult mai de preț decât păsările.”

Învățătura cea bună

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Patra, Cap. 2, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 404

„«Toate sunt netede celor ce înțeleg și drepte celor ce află cunoș­tința», precum s-a scris (Pilde 8, 9). Dar celor lipsiți de înțelegere e întunecat chiar ceea ce e ușor de cunoscut. Căci ascultătorul înțele­gător al învățăturilor închide în vistieria minții ceea ce e ușor de cuprins în ele fără nici o întârziere. Iar pe cele al căror înțeles pare greu le supune cercetărilor și nu încetează să întrebe despre ele. Și mie mi se pare că aceasta ne îndeamnă să facem cu folos cei ce spun să deprindem ca pe niște câini alergători și vânători, ce au de la fire o simțire ascu­țită a nărilor, puterile noastre ce se scufundă mereu în cele cercetate. Sau, oare, nu spre o astfel de deprindere cheamă cuvântul înțe­lept și prorocesc: Căutând, caută și locuiește în Mine? Adică, cel ce caută trebuie să caute, și cel ce aduce spre aceasta o râvnă puternică să nu se depărteze spre gânduri ușoare. Ci, cu cât sporește în greutatea înțe­legerii ceea ce caută, cu atât trebuie să aducă o minte mai ascuțită și să pătrundă ceea ce e ascuns cu atacuri mai hotărâte ale cugetării. Dar mintea îndărătnică și încăpățânată disprețuiește prin neascultare ceea ce i se comunică și respinge ceea ce e mai presus de ea cu o îndrăzneală nere­ținută, urcând la cea mai din urmă îngâmfare.”

Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a II-a, Cap. I, 3.1.-3.2., în Părinți și Scriitori Bise­ricești (1982), vol. 5, p. 115

„Învățătura, care este cu adevărat învățătură, nu va fi de folos celor ce o ascultă datorită frumuseții limbii, ci frumuseții gândirii. Socot, deci, că cel care se îngrijește de adevăr trebuie să-și alcătuiască frazele sale nu cu gânduri preconcepute și cu mare atenție, ci să caute să spună cum poate ceea ce vrea să spună; că celor care țin la cuvinte și se interesează numai de ele, acelora le scapă adevărul.”

(Pr. Narcis Stupcanu)