Matei 11, 27-30 (Jugul lui Hristos)

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște nimeni, decât numai Fiul și cel căruia va voi Fiul să-i descopere. Veniți la Mine, toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun și povara Mea este ușoară.”

Jugul Domnului ne conduce spre desăvârșire

Învățătură a celor doisprezece Apostoli, Cap. VI, 2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1979), vol. 1, p. 28

„Dacă poți purta tot jugul Domnului, desăvârșit vei fi; dar dacă nu poți, fă ce poți.”

Viața Sfântului Macarie Egip­teanul, II, 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, pp. 54-55

„Un frate l-a întrebat pe (ava) Macarie cel Mare cum poate să ajungă cineva la desăvârșire. Bătrânul, răspunzându-i, i-a zis: La desăvârșire omul ajunge numai dacă are în inima și în trupul său smerenie; dacă nu-i dă importanță pentru vreun lucru, ci mai degrabă se socotește pe sine mai prejos decât creatură; dacă nu judecă pe nimeni, ci numai pe sine; dacă suferă insulta și alungă din inima sa orice răutate; dacă se silește să fie milostiv, bun, iubitor de frați, înțelept, cumpătat pentru că s-a scris: Împărăția cerurilor este a celor ce o iau cu asalt (Matei 11, 12); dacă nu privește chiorâș; dacă își păzește limba; dacă își întoarce auzul de la tot ce este zadarnic și vătămător; dacă face dreptate cu mâinile sale; dacă inima îi este curată înaintea lui Dumnezeu, iar trupul neîntinat; dacă își amin­tește în fiecare zi de moarte; dacă îndepărtează din sufletul său mânia și răutatea; dacă se leapădă de cele materiale și de plăcerile trupești; dacă se leapădă de diavol și de toate lucrurile lui și dacă se roagă neîncetat; dacă în tot timpul și locul, în toate cugetele și lucrurile este asistat de Dumnezeu. (Altfel), nu poate exista desăvâr­șire.”

Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovni­cești, omilia VIII, 6, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, pp. 128-129

„Întrebare: Spune-ne nouă, tu pe care treaptă (a desăvârșirii) te afli (acum)?
Răspuns: După (ce s-a arătat în lume) semnul crucii, harul în așa fel lucrează și aduce pace în toate mădularele și în inima (omului), încât sufletul, copleșit de bucurie, se arată ca un copil lipsit de răutate, care nu mai osândește (pe nimeni), fie acesta grec sau iudeu, păcătos sau doritor de desfătări lumești. 
Omul său lăuntric privește cu ochi curat (la toți), se bucură de toată lumea și vrea să-i slujească și să-i iubească (pe toți). (Un astfel de om), ca un fiu de împărat, își pune încrederea în Fiul lui Dumnezeu ca într-un părinte, i se deschid ușile și intră în multe cămări; și cu cât intră (în ele), cu atât i se deschid altele. (...) Și i se încredințează, ca unui fiu și moștenitor, lucruri ce nu pot fi înțelese de firea omenească și de gura și limba (omenească) nu se pot spune.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)