Matei 19, 3–12 (Problematica divorțului)

„În vremea aceea s-au apropiat de Iisus fariseii, ispitindu-L și zicând: Se cuvine oare omului să-și lase femeia sa pentru orice pricină? Răspunzând, El a zis: N-ați citit că Cel ce i-a făcut de la început «i-a făcut bărbat și femeie?» Și a zis: «Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup», așa  încât  nu  mai  sunt  doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă. Ei I-au zis Lui: Așadar, pentru ce Moise a poruncit să-i dea carte de despărțire și să o lase? El le-a zis: Pentru învârtoșarea inimii voastre v-a dat voie Moise să lăsați pe femeile voastre, dar din început nu a fost așa. Iar Eu zic vouă că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, și se va însura cu alta săvârșește adulter; și cine s-a însurat cu cea lăsată săvârșește adulter. Ucenicii I-au zis: Dacă astfel este pricina omului cu femeia, nu este de folos să se însoare. Iar El le-a zis: Nu toți pricep cuvântul acesta, ci aceia cărora le este dat. Că sunt fameni care s-au născut așa din pântecele mamei lor; sunt fameni pe care oamenii i-au făcut fameni și sunt fameni care s-au făcut fameni pe ei înșiși pentru Împărăția cerurilor. Cine poate înțelege să înțeleagă.”

Adulterul

Herma, Păstorul, Porunca IV - 29, 4-11, în Părinți și Scriitori Bisericești (1979), vol. 1, p. 301-302

„— Domnule, l-am întrebat eu, dar dacă după ce a fost lăsată, femeia se pocăiește și vrea să se întoarcă la bărbatul ei, nu va fi primită?

— Dacă bărbatul nu o va primi, mi-a spus el, păcătuiește și-și atrage asupra lui mare păcat; că trebuie primit cel ce păcătuiește și se pocăiește; dar nu de multe ori; că pentru robii lui Dumnezeu este o singură pocăință. Așadar, în vederea pocăinței soției sale nu trebuie bărbatul să se recăsătorească. Lucrul acesta este dator să-l facă și femeia și bărbatul.

Adulterul, mi-a spus el, nu-i numai atunci când își pângărește cineva trupul lui, ci săvârșește adulter și atunci când face fapte asemănătoare păgânilor. Deci, dacă cineva stăruie în niște fapte ca acestea, și nu se pocăiește, de acela ferește-te și nu mai trăi împreună cu el; altminteri, ești și tu părtaș la păcatul lui.

De aceea vi s-a poruncit să rămâneți așa cum sunteți, fie bărbat, fie femeie (I Corinteni 7, 40); pentru că, în astfel de cazuri, poate fi pocăință.

Eu, a spus mai departe păstorul, nu vreau cu asta să dau prilej să se săvârșească acest păcat, ci ca păcătosul să nu mai păcătuiască. Cu privire la păcatul lui de mai înainte, este Cel ce poate să-l vindece; că El este Cel ce are stăpânire peste toate.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia VII, VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 100

„Bărbatul să dea femeii cinstea cuvenită (I Corinteni 7, 3). Ce cinste-i dai când o insulți în ce are ea mai scump și dai desfrânatelor trupul tău, care-i al ei? Știi doar că trupul tău este al ei! Ce cinste-i dai când aduci în casă gâlceavă și război?”

(Pr. Narcis Stupcanu)