Matei 21, 18-22

„În vremea aceea, pe când Se întorcea în cetate, Iisus a flămânzit; și, văzând un smochin lângă cale, S-a dus la el, dar n-a găsit nimic în el decât numai frunze, și i-a zis: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Și smochinul s-a uscat îndată. Văzând aceasta, ucenicii s-au minunat, zicând: Cum s-a uscat smochinul de îndată? Iar Iisus, răspunzând, le-a zis: Adevărat grăiesc vouă: Dacă veți avea credință și nu vă veți îndoi, veți face nu numai ce s-a făcut cu smochinul, ci și muntelui acestuia de veți zice: Ridică-te și aruncă-te în mare, va fi așa. Și toate câte veți cere, rugându-vă cu credință, veți primi.”

Să cerem cu credință și vom primi

Viața Sfântului Macarie Egipteanul, III, 7, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 59

„A zis ava Sisoe: Pe când eram în (pustiul) Scetic, m-am dus cu Macarie şi cu încă şapte frați ca să secerăm. Şi am văzut o văduvă care strângea spice în urma noastră şi nu înceta să plângă. Ce are bătrâna aceasta, că plânge mereu? (Acesta) i-a răspuns: Pentru că bărbatul ei avea în pază comoara cuiva şi murind pe neaşteptate nu i-a spus unde a pus-o, aşa că stăpânul comorii vrea s-o ia pe ea şi pe copiii ei robi. I-a zis bătrânul: Spune-i să vină la noi, acolo unde ne odihnim de arşiță. Şi venind femeia, i-a zis bătrânul: Du-te la casa ta. Şi făcând ei rugăciune, a strigat bătrânul către cel mort şi a zis: Cutare, unde ai pus comoara cea străină? Acela, răspunzându-i, i-a zis: Este ascunsă în casa mea, sub piciorul patului. Şi i-a zis bătrânul: Nu pentru mine a făcut Dumnezeu lucrul acesta - pentru că eu sunt nimic -, ci pentru văduvă şi pentru orfani. Lucrul pe care-l vrea Dumnezeu de la oameni este ca ei să aibă sufletul fără de păcat; (când acest lucru se întâmplă) orice îi cere cineva, primeşte. Şi, venind, a spus văduvei unde este comoara. Aceasta, luând comoara, a dat-o stăpânului ei şi şi-a eliberat copiii. Şi toți câți au auzit aceasta au slăvit pe Dumnezeu.”

Sfântul Macarie Egipteanul, Alte şapte omilii, Cuvânt despre răbdare şi discernământ, 8, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 306

„Implorând (ajutorul lui Dumnezeu), căutând, bătând la uşă - aşa cum spunea Domnul - (omul) va obține în cele din urmă împlinirea cererilor sale (inclusiv îndepărtarea ispitei). Numai să facă aceasta cu încredere, să ceară aceasta neîncetat cu mintea şi cu limba, să-şi strunească trupul, să nu se încurce cu treburi lumeşti, nici să se complacă în patimile răutății. Pentru că nu minte cel ce a zis: Toate câte veți cere, rugându-vă cu credință, veți primi (Matei, 2, 22). Cei care zic că de va împlini cineva toate poruncile (Domnului) şi nu va primi împlinirea cererilor Sale în acest veac, la nimic nu le foloseşte aceasta, greşesc şi spun lucruri în dezacord cu Sfintele Scripturi.
(...) Tu de una să te îngrijești: atunci când sufletul se va despărți de trup să te afli luptând, nevoindu-te, așteptând împlinirea promisiunii, stăruind în credință și rugăciune.”

(Pr. Narcis Stupcanu)