Matei 23, 1–12

„În vremea aceea a vorbit Iisus mulțimilor și ucenicilor Săi, zicând: Cărturarii și fariseii au șezut în scaunul lui Moise; deci toate câte vă vor zice vouă faceți-le și păziți-le; dar după faptele lor să nu faceți, că ei zic, dar nu fac. Pentru că leagă sarcini grele și cu anevoie de purtat și le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le miște. Toate faptele lor le fac ca să fie priviți de oameni; că își lățesc filacteriile și își măresc ciucurii de pe poalele hainelor. Și le place să stea în capul mesei la ospețe și pe scaunele cele dintâi în sinagogi, să li se plece lumea în piețe și să fie numiți de oameni: Rabbi. Voi însă să nu vă numiți rabbi, că unul este Învățătorul vostru: Hristos, iar voi toți sunteți frați. Și tată al vostru să nu numiți pe pământ, că Tatăl vostru unul este, Cel din ceruri. Nici povățuitori să nu vă numiți, că unul este Povățuitorul vostru: Hristos. Și care este mai mare între voi să fie slujitorul vostru, căci cine se va înălța pe sine se va smeri, și cine se va smeri pe sine se va înălța.”

Mândria

Origen, Omilii la Cartea Prorocului Ieremia, Omilia XII, Cap. VII-VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 6, pp. 407-408

„...dar chiar dacă avem motiv să ne mândrim, mândria nu-i lucru sănătos. (...) Un temei de mândrie ar fi când cineva se mândreşte că este înțelept, că nu s-a atins de plăceri trupeşti de peste 10 ani sau chiar din copilărie, şi iarăşi când cineva se laudă că «e purtat în lanțuri» (Efeseni 3, 11) pentru Hristos. Acestea, hai să zicem că sunt temeiuri care ne-ar face să credem că cineva se mândreşte pe drept cuvânt. Dar, pe bună dreptate, nici cu acestea nu trebuie să ne mândrim. Pavel avea temeiuri să se mândrească pentru vedeniile sale (2 Corinteni 12, 1), pentru arătările sale (Fapte 16, 19), pentru minunile şi semnele sale (Romani 15, 19), pentru nevoinţele cu care s-a luptat în Hristos, pentru bisericile pe care le-a întemeiat din râvna sa de a întemeia biserici acolo «unde Hristos nu fusese numit» (Romani 15, 10). Acestea toate i-ar fi fost destule temeiuri de mândrie, dacă ar fi fost vorba de oarecari temeiuri. Dar, ­fiind­că este primejdios să ne mândrim chiar şi cu astfel de temeiuri, preabunul Părinte, care i-a dat lui Pavel vedenii şi arătări, i-a mai dat - ca pe o harismă specială - şi «un înger al satanei, ca să-l bată peste obraz, ca să nu se trufească» (2 Corinteni 2, 17). Şi pentru aceasta de trei ori l-a rugat pe Domnul să depărteze de la el pe îngerul satanei, cel dat lui din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, ca să nu se trufească. Şi i-a răspuns Domnul lui Pavel - căci vrednic era Pavel de răspunsul Domnului: «Îți este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în neputințe» (2 Corinteni 12, 7-8). Aşadar, nu trebuie să ne mândrim cu nimic, căci după mândrie vine căderea, precum zice: «Înaintea dărâmării mintea omului se înalță, şi înaintea ridicării lui, mintea se smereşte» (Pilde 18, 12).”