„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Matei 24, 34-44
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta până ce nu vor fi toate acestea. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Iar de ziua și de ceasul acela nimeni nu știe, nici îngerii din ceruri, ci numai Tatăl Meu singur. Și precum a fost în zilele lui Noe, așa va fi și venirea Fiului Omului. Căci precum în zilele acelea dinainte de potop oamenii mâncau și beau, se însurau și se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, și n-au știut până ce a venit potopul și i-a luat pe toți, la fel va fi și venirea Fiului Omului. Atunci, din doi care vor fi în țarină, unul se va lua și altul se va lăsa. Din două care vor măcina la moară, una se va lua și alta se va lăsa. Deci privegheați, că nu știți ziua în care vine Domnul vostru. Aceea cunoașteți, că de-ar ști stăpânul casei la ce strajă din noapte vine furul, ar priveghea și n-ar lăsa să i se spargă casa. De aceea și voi fiți gata, că în ceasul în care nu gândiți Fiul Omului va veni.”
Privegheați și vă rugați!
Învățătură a celor doisprezece Apostoli, Cap. XVI, 1-8, în Părinți și Scriitori Bisericești (1979), vol. 1, pp. 34-35
„Privegheați pentru viața voastră; candelele voastre să nu se stingă, coapsele voastre să nu vi le descingeți, ci fiți gata, că nu ştiți ceasul în care Domnul nostru va veni (Matei 24, 42, 44). Adunați-vă des (veniți des la biserică), pentru a căuta cele de folos sufletelor voastre. Că nu vă va fi de folos tot timpul credinței voastre dacă nu veți fi desăvârşiți în timpul cel din urmă. Că în zilele cele din urmă se vor înmulți profeții falşi (Matei 24, 11) şi cei ce strică; şi se vor schimba oile în lupi şi dragostea se va schimba în ură (Matei 24, 12). Sporind fărădelegea, se vor urî unii pe alții şi se vor prigoni şi se vor vinde şi atunci se va arăta înşelătorul lumii, ca fiu al lui Dumnezeu, şi va face semne şi minuni (Apocalipsa 13, 13); şi pământul va fi dat în mâinile lui şi va face lucruri nelegiuite, care nu s-au făcut niciodată din veac. Atunci va merge făptura oamenilor în focul cercării şi se vor sminti mulți (Matei 24, 10) şi vor pieri, iar cei care vor stărui în credința lor vor fi mântuiți (Matei 24, 13) de Cel ce Însuşi a fost supus blestemului (Galateni 3, 13). Şi atunci se vor arăta semnele adevărului: mai întâi, semnul deschiderii cerului, apoi semnul glasului trâmbiței (1 Tesaloniceni 4, 16) şi al treilea, învierea morților (I Corinteni 15, 42). Dar nu a tuturora, ci după cum s-a zis: Va veni Domnul şi toți sfinții cu El (Zaharia 14, 5). Atunci lumea va vedea pe Domnul venind pe norii cerului (Apocalipsa 1, 7).”
Sfântul Atanasie cel Mare, Trei cuvinte împotriva arienilor, Cuvântul al Treilea împotriva arienilor, XLIX, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 15, p. 380
„Privegheați, deci, că nu ştiți nici voi în ce ceas vine Domnul vostru (Matei 24, 42). Deci, pentru folosul ce-l avem din neştiință, a spus aceasta. De fapt, şi când spune aceasta, voieşte ca noi să fim totdeauna pregătiți.”