Matei 5, 33-41

„Zis‑a Domnul: Ați auzit că s‑a zis celor de demult: «Să nu juri strâmb, ci să ții înaintea Domnului jurămintele tale». Eu însă vă spun vouă: Să nu vă jurați nicidecum, nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu, nici pe pământ, fiindcă este așternut al picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, fiindcă este cetate a marelui Împărat, nici pe capul tău să nu te juri, fiindcă nu poți să faci un fir de păr alb sau negru. Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; și ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, este de la cel viclean. Ați auzit că s‑a zis: «Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte». Eu însă vă spun: Nu vă împotriviți celui rău; iar cui te lovește peste obrazul drept, întoarce‑i și pe celălalt. Celui ce voiește să se judece cu tine și să‑ți ia haina, lasă‑i și cămașa. Iar dacă te va sili cineva să mergi o mie de pași, mergi cu el două mii.”

Jurământul în adevăr și jurământul mincinos

Origen, Omilii la Cartea Prorocului Ieremia, Omilia V, Cap. XII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 6, p. 386

„Să ne privim pe noi înșine, care ne jurăm și să vedem dacă nu cumva atunci când ne jurăm «cu judecată» ori «fără judecată», jurămintele noastre seamănă mai mult a obișnuință, decât a jurământ. Într‑adevăr, de multe ori ne lăsăm duși de mânie. Aici vorbește prorocul Ieremia despre un anumit fel de jurământ «dacă te‑ai jura: Viu este Domnul! în adevăr, în judecată și în dreptate», pe când în Evanghelie știm că Mântuitorul a spus: Zic vouă: să nu vă jurați nicidecum (Matei 5, 34). Ei bine, să judecăm puțin aceste două situații și vom vedea că amândouă lucrurile se vor lămuri deopotrivă. Să începem întâi cu primul caz, care spune că trebuie să te juri în adevăr, în judecată și în dreptate, iar după aceea să vedem de ce ni se spune să nu ne jurăm «nicicum» altfel decât cel mult cu «da», în caz pozitiv, sau cu «nu», în caz negativ, desigur fără să ni se mai ceară nici într‑un caz, nici în celălalt, nici un fel de martori.

Dacă se va jura cineva: «Viu e Domnul! în adevăr», voi cere celui ce jură să nu existe la mijloc vreo minciună, ci numai adevăr, pentru ca lucrurile să corespundă «în adevăr realității». Oare, în cazuri de felul acesta, cum ne prezentăm noi, nenorociții, care mergem până acolo încât facem, jurământ mincinos? Dar, să presupunem că ne jurăm «pe drept». Nici acest jurământ nu‑i valabil dacă nu‑i făcut «cu judecată». De pildă, când ne jurăm din obișnuință, atunci dovedim că n‑am făcut‑o «cu judecată». Iar, dacă pentru un jurământ de acest fel iei de martor pe Dumnezeul lumii și pe Hristosul Lui, atunci cât de important poate fi temeiul pentru care‑mi plec genunchii și pentru care jur? Pentru a birui necredința celor de altă părere poate că ar putea‑o face, dar dacă lucrurile se petrec la întâmplare, atunci un astfel de jurământ e păcat.”