„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
Micul catehism: Bunurile materiale şi spirituale nu sunt o răsplată a meritelor noastre
La cererile rostite de preotul slujitor credincioşii răspund cu „Doamne miluieşte“. Nicolae Cabasila arată că prin aceste cuvinte „ei speră să primească ceea ce cer nu pentru că ar fi îndreptăţiţi la aceasta, ci pentru milosivirea lui Dumnezeu“. Bunurile materiale şi spirituale primite de la Dumnezeu nu sunt atât o răsplată a meritelor pe care le-ar avea credincioşii, cât o manifestare a iubirii şi a milostivirii divine.
Spre finalul ecteniei mari, pentru a îndupleca bunătatea divină, sunt chemaţi ca mijlocitori Maica Domnului împreună cu toţi sfinţii: „Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii să o pomenim“. În continuare, uniţi prin legătura dragostei în Hristos, preotul adresează credincioşilor îndemnul de a oferi viaţa lor întreagă (gândurile şi inima, cuvintele şi faptele, sufletele şi trupurile) Domnului: „Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm“. La acest îndemn credincioşii consimt prin răspunsul „Ţie Doamne“. Ectenia mare se încheie cu o scurtă formulă de laudă, numită ecfonis: „Că Ţie se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea...“. Toate cererile ecteniei mari rostite de preot au un caracter comunitar, atât pentru folosul duhovnicesc şi ajutorul necesar în realităţile vieţii, ale comunităţii bisericeşti în general, cât şi pentru diferite categorii care intră în componenţa ei.