Micul catehism: Creştinii nu cred în reîncarnare!

În spiritualitatea ortodoxă găsim cinci motive greşite cel mai des întâlnite pentru care un creştin ar putea fi tentat să creadă în reîncarnare: faptul că se îndoieşte că Biserica deţine adevărul de credinţă şi că învăţătura Bisericii este în întregime fără greşeală; faptul că nu este conştient de păcatul ereziei căreia i se face părtaş; faptul că i se pare că a găsit în Sfânta Scriptură dovezi privitoare la reîncarnare; faptul că nu găseşte o explicaţie mai potrivită pentru suferinţele unui număr foarte mare de oameni decât aceea că aceştia suportă consecinţele propriilor greşeli din vieţile anterioare; faptul că o credinţă conform căreia oamenii au şansa de a-şi îndrepta greşelile într-o viaţă viitoare i se pare mai potrivită cu învăţătura Dumnezeului care îi iubeşte pe oameni decât credinţa într-un Dumnezeu pedepsitor care îi osândeşte pe oameni la chinuri veşnice.

Potrivit învăţăturii creştine, omului îi este rânduită o singură viaţă pe pământ cu scopul dobândirii sfinţeniei. În dobândirea mântuirii importantă este şi lucrarea sufletului şi a trupului. De altfel, cea de a doua judecată, cea universală, se va face şi sufletului şi trupului. Atunci vor fi analizate faptele, bune sau rele, săvârşite într-o singură viaţă şi nu în mai multe vieţi; după această evaluare a faptelor, păcătoşii „vor merge la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică“ (Matei 25, 31-46).

Mântuitorul, vorbind despre puterea Sa dumnezeiască, spune: „Nu vă miraţi de aceasta; căci vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi, cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii şi cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii“. Dacă trupurile vor învia şi vor participa la judecată, cu care din multele trupuri se va uni sufletul şi de care fapte va răspunde? Se poate sesiza cu uşurinţă cu nu poate exista nici o compatibilitate între reîncarnare şi învăţătura creştină. Viaţa este un dar al lui Dumnezeu şi fiecare creştin este chemat să-şi folosească constructiv libertatea, în dobândirea mântuirii.