Micul catehism: Creştinului nu îi sunt necesare semnele şi minunile pentru dovedirea adevărurilor de credinţă

Biserica Ortodoxă a condamnat dintotdeauna învăţătura şi practicile spiritiste. Sfânta Scriptură a Vechiului Testament conţine multe texte prin care se interzice, sub pedeapsa cu moartea, practicile spiritiste. Proorocul Isaia îşi îndemna contemporanii să nu cerceteze ghicitorii, „pe cei care cheamă morţii“, şi se întreabă: „nu se cuvine oare poporului să alerge la Dumnezeul său? Să întrebe oare pe morţi pentru soarta celor vii?“

Regele Saul, pentru că a cerut unei vrăjitoare să cheme spiritul lui Samuel, a fost pedepsit: „a murit Saul pentru nelegiuirea sa pe care o făcuse el înaintea Domnului, pentru că n-a păzit cuvântul Domnului şi pentru că a întrebat şi a cercetat o vrăjitoare. Şi nu a cercetat pe Domnul. De aceea a şi fost el omorât şi domnia a fost dată lui David, fiul lui Iesei“, ne spune autorul cărţii întâi a Cronicilor.

Unii Părinţi ai Bisericii au comentat iniţiativa regelui Saul de a cere ajutorul vrăjitoarei din Endor şi consideră că spiritul lui Samuel care s-a arătat nu a fost decât o apariţie diavolească: „Duhul de care vrăjitoarea era continuu stăpânită, el a fost acela care împreună a luat şi pe alte duhuri spre a înşela pe acea femeie şi prin ea şi pe Saul (...) se vede limpede că în locul lui Samuel s-a arătat un duh rău“, ne spune Sf. Grigorie de Nyssa, în lucrarea „Despre pitonistă“.

Pentru creştinul practicant nu mai sunt necesare semnele şi minunile pentru dovedirea adevărurilor de credinţă. Mântuitorul a condamnat de multe ori pe cei care cer probe şi dovezi pentru credinţa lor. Credinţa, aşa cum a definit-o Sf. Ap. Pavel, ca „dovada celor nevăzute“, exclude probele materiale. Fariseilor care cereau semne din cer, Mântuitorul le-a spus „Pentru ce neamul acesta cere semne?“. Apostolul Toma s-a convins de învierea Domnului, dar a fost mustrat pentru îndoiala arătată; apoi Mântuitorul a fericit pe cei ce n-au văzut şi au crezut. Din parabola bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr aflăm lipsa de valoare a dovezilor privind viaţa după moarte pentru cei necredincioşi: „Dacă de Moise şi de profeţi nu ascultă, nu se vor îndupleca nici când va învia vreunul dintre morţi“.

Chemarea morţilor este considerată o vrăjitorie şi nu este urmată de folos duhovnicesc.