Micul catehism: Cum tâlcuim Fericirea a patra

„Fericiti cei ce flămânzesc şi însetoşează de dreptate, că aceia se vor sătura“ (Matei 5, 6).

În Fericirea a patra, cuvântul „dreptate“ are înţelesul din Vechiul Testament, însemnând „cucernicie“, ca la Sfântul Ioan Gură de Aur, „virtutea în general“, ca la Sfântul Chiril al Alexandriei, „toată virtutea“, cum spunea teologul Zigaben; cu alte cuvinte, plinirea poruncilor lui Dumnezeu, adică sfinţenia, dreapta credinţă şi dreapta purtare. Cei flămânzi şi însetaţi de dreptate sunt deci toţi cei care doresc cu ardoare să înfăptuiască şi să se înfăptuiască binele. Această dorinţă este tot atât de firească şi continuă ca şi foamea şi setea trupească. Au dat dovadă de această puternică dorinţă în special sfinţii şi martirii care pentru Hristos şi-au părăsit familia, avera, voia proprie şi s-au nevoit cu trăirea unei vieţi de înaltă spiritualitate.

Saturarea făgăduită trebuie înţeleasă ca o împlinire a dorinţelor prin cucerirea desăvârşirii, prin realizarea sfinţeniei în viaţa aceasta, în parte, iar în cea viitoare în mod deplin. Aceasta va fi potrivit promisiunii Mântuitorului, Care zice: „Şi oricine a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică“ (Matei 19, 29).

„A fi flămând şi însetat de dreptate“ mai înseamnă a dori şi a ne strădui din toate puterile pentru lucrarea dreptăţii ca virtute socială, atât pentru noi, cât şi pentru semenii noştri. Iar când, datorită smereniei, sărăciei, neîndemânării noastre, suntem nedreptăţiţi în această viaţă, să nu ne descurajăm, ci să avem nădejde tare că vom primi dreptatea noastră, dacă nu în viaţa aceasta, ca femeia stăruitoare din Parabola Judecătorului nedrept, desigur în viaţa viitoare.

Simţul dreptăţii este atât de înrădăcinat în fiinţa omului, încât este asemănat cu nevoia trupească de hrană şi apă, fără de care omul nu poate trăi.