„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Micul catehism: De unde vin ispitele?
În cadrul învăţăturii duhovniceşti despre un adevărat „război nevăzut“, Părinţii filocalici vorbesc mai întâi despre prima etapă a lui: ispita, momeala sau atacul diavolesc. Prin ispită înţelegem îndemnul la păcat. Ea trezeşte pofta de a dobândi ceva prin călcarea legii morale.
Această pornire vine fie dinăuntrul omului, adică din firea lui slăbită de păcatul strămoşesc, fie din exterior.
Ispita dinăuntru este prilejuită de pofta trupului (mâncare, băutură, desfrânare); pofta ochilor (bogaţie); şi pofta inimii (trufia vieţii, mândrie), Această învăţătură ne este descoperită în Sfânta Scriptură de Sf. evanghelist Ioan: „Pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume“.
Ispita din afară vine de la diavol şi de la lume.
Că ispitele vin de la diavol ne arată Sfânta Scriptură. Astfel, Mântuitorul zice: „Simone, Simone, iată Satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu“. Iar Sf. Ap. Petru îi spune lui Anania, care ascunsese o parte din preţul unui ogor vândut: „Anania, de ce a umplut Satana inima ta, ca să minţi tu Duhului Sfânt?“.
De aceea, Sf. Ioan Gură de Aur avertizează: „Duşman de moarte ne este diavolul şi a pornit război neîmpăcat. Nu ne sârguim noi atât pentru mântuirea noastră, cât se sârguieşte el pentru pierderea noastră“.
Ispitele de la lume înseamnă îndemnul la păcat venit din partea oamenilor răi, care alimentează în alţii diferite pofte şi porniri păcătoase, fie prin cuvinte, fie prin fapte.