„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Micul catehism: Persoanele Sfintei Treimi lucrează într-o deplină armonie
În Simbolul Credinţei numim pe Sfântul Duh „Domnul de viaţă făcătorul“.
Cea de-a treia Persoană a Sfintei Treimi a umplut de viaţă cele făcute la început, când a fost creată lumea, şi tot El e Cel ce umple de viaţă pe cei mântuiţi din stricăciune şi din moarte de Iisus Hristos. „Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor“ (Facere 1, 2), după ce au fost făcute, ca să pună viaţă în materie. Duhul Sfânt S-a coborat în ziua Cincizecimii peste lume, prin Apostoli, dând naştere Bisericii. Numai unde suflă Duhul se va naşte şi viaţa cea nouă (Ioan 3, 8). Sfântul Duh conlucrează cu Tatăl şi cu Fiul. Se poate observa faptul că Persoanele Sfintei Treimi - Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh - sunt enumerate într-o anumită ordine, fără a arăta prin aceasta superioritatea uneia dintre ele. Sfântul Duh nu este mai mic decât Tatăl sau decât Fiul, ci toate Persoanele treimice sunt egale între ele. Toate câte le au Tatăl şi Fiul le are şi Sfântul Duh: „Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci toate câte va auzi va vorbi şi cele viitoare vă va vesti. Acela Mă va slăvi, pentru că din al Meu va lua şi vă va vesti. Toate câte are Tatăl ale Mele sunt; de aceea am zis că din al Meu ia şi vă vesteşte vouă“ (Ioan 16, 13-15). Orice lucrare realizată de Dumnezeu în lume e săvârşită de cele trei Persoane dumnezeieşti, astfel: porneşte din Tatăl, e înfăptuită de Fiul şi e desăvârşită de Sfântul Duh. „Că de la El şi prin El şi întru El sunt toate“, ne spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani. Ordinea în care pomenim cele trei Persoane dumnezeieşti nu arătă o deosebire de aşezare şi de rang înlăuntrul Sfintei Treimi, ci contribuţia pe care o are fiecare în orice lucrare îndreptată asupra lumii.